Mergi la conţinutul principal

Aventură dureroasă. Beat şi cu viteză, direct într-un copac

Băut bine, un tânăr de 19 ani din comuna Gropeni a urcat la volan şi a condus cu viteză, dornic de aventură. Experienţa s-a sfârşit rău pentru conducătorul auto, întrucât s-a izbit violent de un copac.
Evenimentul rutier s-a produs duminică, la ora 06.45, iar o femeie din Gropeni a apelat numărul 112 şi a semnalat ceea ce văzuse. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Biroului Rutier Brăila, care a desfăşurat primele cercetări şi a stabilit că la un moment dat, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul maşinii şi a intrat frontal într-un copac de pe marginea drumului, după care a lovit un cap de podeţ. Accidentul s-a soldat cu vătămarea corporală a celui aflat la volan, care era singur în autoturism, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a şi rămas internat. Aparatul etilotest a arătat că nu numai viteza a dus la impactul cu arborele. În urma testării a rezultat că tânărul avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,79 mg/l, astfel că i-au fost prelevate probe biologice de sânge. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro