Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Avem 4 luni, pentru a invata lectia de europenism

N-am invatat sa fim cu adevarat europeni in 16 ani, si nu mai avem la dispozitie decit patru luni, ca sa ne facem lectiile. Este parerea deputatului PSD de Braila Mihai Tudose, care avertizeaza ca, daca nu ne vom cladi o reputatie de oameni seriosi, care respecta conditiile impuse, prin diversele finantari externe, in scurt timp nu vom mai primi nici un ban european. Tudose crede ca romanii trebuie sa treaca examenul de corigenta, la acest capitol, pina la finele anului, inainte de 1 ianuarie 2007, cind, spera el, vom adera la UE: "Mai avem patru luni pina cind va trebui sa ne invatam sa ne manifestam altfel. Ar fi trebuit sa invatam deja, dar n-am facut-o, si vom fi obligati sa ajungem sa ne manifestam european. Sa intelegem ca se schimba regulile jocului in ceea ce priveste relatiile externe, dar si in ceea ce priveste relatiile interne, si sa constientizam ca sintem eligibili pentru anumite proiecte, daca demonstram ca sintem intregi la minte si putem colabora cu vecinii. Au prioritate proiectele de investitii mari, regionale, din cele ce tin de solidaritate sociala si alti termeni din acestia, care au in spate acel spirit de coeziune dintre localitati sau regiuni. Probabil ca in timp actuala impartire adminsitrativ-teritoriala va inceta si vor lua fiinta regiunile, dar este foarte important ca acolo, la "juriu", unde se impart banii, sa nu aparem cu bile negre. Ei judeca totul foarte simplu si foarte corect: "ti-am mai dat o data sau de doua ori bani sa faci ceva, ai zis ca pui meri si ti-au iesit nuci, si pe aceia i-ai taiat?" "Da". "Ei, atunci nu-ti mai dam alti bani, dam la altul, care a fost serios". Iar de la 1 ianuarie 2007, daca lucrurile vor fi in regula, vom fi pe picior de egalitate cu Moravia, cu orice zona din Uniunea Europeana, si ne batem pentru acelasi tip de proiecte, avem absolut aceleasi tricouri, aceleasi arme, trebuie doar sa invatam sa ne facem cartea de vizita de oameni seriosi".




Categorie articol: 

Comentarii