Mergi la conţinutul principal

Avarie masivă în intersecția Calea Galați cu bulevardul Independenței. E posibil ca abia mâine să se reia traficul auto în zonă

Din cauza unei avarii apărute la o conductă de apă subterană, în intersecția Căii Galați cu bulevardul Independenței, chiar în dreptul blocului turn, traficul auto este blocat în zonă încă de ieri seară. În prezent încă se mai lucrează la remedierea avariei, iar lucrările ar putea dura până mâine, după cum precizează reprezentanții Primăriei. Conducerea Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila dă, însă, asigurări, că va face tot posibilul să astupe groapa încă din cursul zilei de azi, pentru a se putea relua circulația auto.

Într-un comunicat de presă, CUP Dunărea a explicat ce s-a întâmplat acolo:

”Marți, 25 aprilie 2017, în jurul orelor 23.15, am fost sesizați de Poliția Locală cu privire la o surpare în carosabil în zona intersecției Calea Galați cu Bulevardul Independenței. Am deplasat echipa de intervenție în zona, identificând o avarie la rețeaua de alimentare cu apă. Echipa de intervenție a acționat începând cu ora 23.30, astfel încât alimentarea cu apă a consumatorilor din zona afectată, inclusiv blocuile 5, 3, 1, Turn, 8, 9, F, G, H, I, J, K, L, 75, D, C, A, B, 6, 4, 1, a fost repornită în data de 26 04 2017, în jurul orei 5.00.

În acest moment se lucrează la refacerea zonei afectate, astfel încât circulația auto (inclusiv transportul public local de călători cu tramvaiul) să fie reluată în condiții de siguranță. În colaborare cu SC Braicar SA, au fost deviate traseele pentru transportul cu mijloace auto, iar traseul de tramvai de pe Bulevardul Independenței este asigurat cu autobuze”, se precizează în comunicatul semnat de Silviu Mangiurea, directorul CUP Dunărea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro