Mergi la conţinutul principal

Avansări în grad de Ziua Poliţiei Române

 

Aproape 100 de poliţişti au fost avansaţi în grad, de Ziua Poliţiei Române. Ieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, în cadrul unei sedinţe festive, 19 ofiţeri şi 64 de agenţi de poliţie au fost avansaţi în gradul profesional următor, la termen. Alţi doi ofiţeri şi 7 agenţi de poliţie au fost avansaţi înaintea îndeplinirii stagiului minim. Printre poliţiştii avansaţi la termen se numără şeful Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice, Relu Balaş, care a trecut la gradul de comisar, dar şi reprezentanţii Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Astfel, inspector principal Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, a fost avansat la gradul de subcomisar, iar agent principal Camelia Bucur a devenit agent şef adjunct.
Prin Dispoziţie a Inspectoratului General al Poliţiei Române, agent şef adjunct de poliţie Ciudin Emil, din cadrul Biroului de Ordine Publică, a fost recompensat cu mulţumiri scrise pentru modul prin care s-a evidenţiat în îndeplinirea atribuţiilor de tutore profesional, pe timpul stagiului de practică al elevilor din şcolile de agenţi de poliţie. "De asemenea, prin dispoziţie a domnului inspector-şef, comisar şef de poliţie dr. Chivu Cătălin, au fost acordate 74 de mulţumiri scrise poliţiştilor care au avut rezultate deosebite în activitatea profesională, pe parcursul anului 2014, iar Corpul Naţional al Poliţiştilor a acordat 5 diplome de excelenţă, poliţiştilor din cadrul Consiliului Teritorial al IPJ Brăila", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, scms. Jenel Şogor.
De Ziua Poliţiei Române nu au fost uitaţi nici poliţiştii sportivi, care au primit recompense pentru activităţile sportive desfăşurate. Au fost înmânate medalii şi diplome sportivilor care au participat şi câştigat locuri pe podium la concursurile de şah, tenis de masă şi de câmp şi fotbal-tenis, susţinute în perioada anterioară acestei zile aniversare.
Anul acesta, pe 25 martie, s-au împlinit 193 de ani de când domnitorul Grigore Dimitrie Ghica- cunoscut de istorici şi cu numele Grigore al IV-lea Ghica, domnitor al Ţării Româneşti între anii 1822 şi 1828, al cărui fiu, Dimitrie, a fost prefect al Poliţiei Capitalei - a înmânat agăi Mihăiţă Filipescu, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bucureşti, primul drapel al Agiei. "Prin importanţa şi semnificaţiile sale, evenimentul consemnat în anul 1822 constituie un moment de referinţă în istoria Poliţiei Române. Înmânarea acestui steag al Agiei a legalizat funcţionarea instituţiei Poliţiei Române", se arată în comunicatul IPJ Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro