Mergi la conţinutul principal

Autovehiculele de transport persoane sau mărfuri, trase pe dreapta de poliţişti

• acţiunea de control se va desfăşura până duminică • controalele vizează respectarea vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranţă, respectarea timpului de odihnă şi documentele şoferilor şi ale autovehiculelor

 

Autobuzele, microbuzele, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri vor fi trase pe dreapta, pentru control, de către poliţiştii rutieri. Această acţiune se desfăşoară până duminică, în toate statele membre ale Uniunii Europene, acţiune ce poartă numele de “Truck&Bus”. Scopul este acela de a preveni accidentele rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii acestor autovehicule, potrivit unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila. Direcţia Rutieră a Poliţiei Române este cea care coordonează, la nivel naţional, acţiunea “Truck&Bus”.

„Acţiunea se va desfăşura conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL). În cele 7 zile, controalele poliţiştilor vor avea în vedere respectarea, de către şoferii profesionişti, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie, funcţionarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport”, se mai arată în comunicatul de presă al IPJ Brăila.

În ceea ce-i priveşte pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vor viza şi respectarea limitei maxime admise, a greutăţii mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum şi respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

Ieri, mai multe echipaje de poliţie au putut fi observate pe arterele principale din municipiu, în timp ce opreau în trafic, pentru aceste controale, autobuzele de transport persoane.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro