Mergi la conţinutul principal

Autorul spargerilor misterioase de la Pieţe a fost identificat

Individul care a vandalizat în noaptea de joi spre vineri trei spaţii situate în trei dintre pieţele brăilene, printre care şi biroul administratorului SC APT SA Brăila, a fost identificat. Autorul spargerilor din Piaţa Mare, Microhală şi Piaţa Concordiei este un minor de 15 ani, din comuna Bărăganu, care este cercetat pentru mai multe infracţiuni de furt. El a picat în plasa poliţiştilor după ce, sâmbătă noaptea, a spart geamul altui magazin din Piaţa Halelor şi a sustras din interior un telefon mobil.
Astfel, în ziua de 10 mai, în jurul orei 00.40, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul 112, despre faptul că un tânăr a spart geamul şi a pătruns în interiorul unui magazin situat în zona Pieţei Halelor.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de siguranţă publică. Poliţiştii au efectuat verificări în zonă şi l-au depistat pe suspectul Costel M. (15 ani), domiciliat în comuna Bărăganu, care a declarat că a sustras din magazin un telefon mobil. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi au recuperat telefonul mobil. În dimineaţa aceleaşi zile, la ora 7.50, şefa unui magazin situat pe Bulevardul Independenţei a sesizat ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului despre faptul că, în noaptea anterioară, persoane necunoscute au intenţionat să pătrundă în magazin, prin spargerea unui geam de la vitrină. Cercetările desfăşurate la faţa locului şi în teren au evidenţiat că autorul faptei este acelaşi minor. Prejudiciul creat, prin spargerea geamului, este de 300 de lei.
În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că minorul de 15 ani este şi autorul celor trei spargeri din Piaţa Mare, Microhală şi Piaţa Concordiei. "Judiciariştii au extins cercetările cu privire la minor şi au stabilit că în perioada 5-7 mai, a comis un număr de două furturi calificate şi o tentativă la furt calificat, în dauna unor societăţi comerciale situate în pieţe din municipiu, prejudiciul total fiind de 471 de lei, din care poliţiştii au recuperat 50%. Cauzele urmează să fie conexate şi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere legală faţă de suspect", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro