Mergi la conţinutul principal

Autorii furtului de la ANIF, condamnaţi la închisoare

• trei tineri au tăiat cu autogenul bazinul hidrofor aparţinând staţiei de pompare SPP 19 Cuza Vodă, aflată în conservare • prinşi în flagrant şi fugăriţi de poliţiştii din două judeţe, autorii furtului au abandonat “prada”, sculele şi autoturismul cu care veniseră la locul faptei • doi au fost condamnaţi, iar al treilea a plecat în străinătate, înainte de a fi audiat  

 

Marius Alin Momescu, 27 ani, şi Ionuţ Toader, de 28 de ani, au fost condamnaţi, zilele trecute, pentru un furt de peste 123.000 lei, comis la o staţie de pompare ANIF. Astfel, magistraţii Judecătoriei Brăila l-au condamnat pe Marius Alin Momescu la o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendare condiţionată, iar pe Ionuţ Toader - recidivist cu o “coadă” de 418 zile de închisoare, la 3 ani de închisoare, cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. La trimiterea în judecată a inculpaţilor, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor pentru al treilea participant la megafurtul de la ANIF, George Cătălin Matei, care a plecat subit în străinătate, refuzând să se mai prezinte la poliţie, pentru audieri.

În momentul finalizării anchetei, Toader era, de asemenea, plecat în străinătate.   

 

Prinşi în flagrant şi urmăriţi de poliţiştii din Brăila şi Vrancea

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în după-amiaza zilei de 22 noiembrie 2013, inculpaţii Marius Alin Momescu, Ionuţ Toader şi George Mădălin Matei s-au deplasat cu un autoturism Opel Astra, împrumutat de la un prieten, la staţia de pompare (SPP 19) aparţinând SC ANF SA Brăila, amplasată în vecinătatea satului Cuza Vodă.

Răufăcătorii intenţionau să sustragă mai multe componente metalice ale staţiei, pe care să le valorifice la un centru de achiziţii. Ei încărcaseră în autoturism trei tuburi de oxigen, o butelie de gaz, precum şi dispozitive de tăiere a metalului.

Odată ajunşi la SPP 19 Cuza Vodă, Momescu, Toader şi Matei au tăiat cu aparatul autogen porţiuni dintr-un bazin hidrofor, pe care le-au încărcat apoi în autoturism. În acceaşi zi, au vândut metalul rezultat la un centru de achiziţii din municipiul Brăila, primind în schimb suma de 270 lei.

În dimineaţa zilei următoare, hoţii de componente metalice au revenit la staţia de pompare de la Cuza Vodă şi s-au apucat să taie alte porţiuni din bazinul hidrofor, ca să se căpătuiască. La un moment dat, au văzut o maşină de poliţie şi, panicaţi, au lăsat totul baltă şi au urcat în autoturism, luând cu ei numai dispozitivele de tăiere. După ce s-au deplasat 250 de metri de la locul faptei, cei trei infractori au ascuns maşina într-un stufăriş, lângă digul din zonă, au luat numerele de înmatriculare cu ei şi au fugit pe câmp, către localitatea Stupina, pentru a scăpa de oamenii legii, care-i urmăreau. În aceste împrejurări, poliţiştii brăileni au cerut ajutorul colegilor din judeţul vecin, Vrancea. Procurorul de caz precizează:”Pe parcursul urmăririi, poliţiştii au cerut sprijinul Secţiei de Poliţie Rurală Măicăneşti, judeţul Vrancea, care au transmis faptul că au urmărit suspecţii până într-o zonă situată în extravilanul satului Cuza Vodă, unde au intrat într-o cultură de porumb, fiind imposibilă continuarea căutării”.

După flagrant, poliţiştii au tractat autoturismul pe care hoţii îl abandonaseră în stufăriş, lângă dig, până la sediul ANIF - Punct de lucru Cuza Vodă. Ulterior, autoturismul a fost predat proprietarului de drept, care nu participase la furtul de la staţia de pompare şi nici nu avusese habar despre intenţiile inculpaţilor. Potrivit anchetatorilor, Marius Alin Momescu îi ceruse proprietarului autoturismul ca să meargă (vezi Doamne!) în vizită la bunica din satul Cuza Vodă, comuna Salcia Tudor, nicidecum la furat.

Pe parcursul urmăririi penale, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) - Filiala Brăila s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 123.500 lei, reprezentând prejudiciul cauzat de cei trei tineri care au făcut bucăţi bazinul hidrofor de la staţia de pompare. ANIF a mai comunicat că hidroforul de la SPP 19 Cuza Vodă era funcţional şi se afla în stare de conservare.

După declanşarea anchetei, George Mădălin Matei a plecat în străinătate, astfel că poliţiştii i-au putut audia numai pe Marius Alin Momescu şi Ionuţ Toader. Aceştia au fost ulterior trimişi în judecată şi condamnaţi. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro