Mergi la conţinutul principal

Aurul mov din Bărăgan

• în comuna Bărăganu, mai exact la ferma Agroprovens, există un mic colţ de rai  • vorbim de 25 de hectare de lavandă, cultivată la iniţiativa Alinei Gutium, o tânără care a renunţat la Arhitectură pentru a-şi transforma pasiunea într-un business • ceea ce a pornit ca o simplă joacă s-a transformat în “Nympheum”, un brand românesc de cosmetice naturale • de numele Alinei se leagă şi prima ediţie a Festivalului Lavandei din Bărăgan (picnic style), un eveniment ce a pus Brăila pe harta frumosului

 

Pădurea este “aurul verde”, petrolul este cunoscut ca “aurul negru”, iar, mai nou, lavanda poate fi numită “aurul mov”, după ce, în ultimii ani, interesul pentru această cultură a crescut exponenţial. Trendul nu e deloc surprinzător, dat fiind că levănţica este mai mult decât o simplă plantă decorativă, fiind folosită tot mai intens în industria alimentară şi cosmetică. Există şi în Brăila astfel de culturi, iar pe cea mai mare o întâlnim în comuna Bărăganu, la ferma Agroprovens. Avându-l ca exemplu pe tatăl ei, Alina Gutium, tânăra care a înfiinţat cultura cu nuanţe mov, a reuşit să pună zona Bărăganului şi Brăila pe harta frumosului, prin Festivalul Lavandei din Bărăgan (picnic style), desfăşurat în weekendul de 13 şi 14 iunie. Evenimentul s-a dovedit a fi o încântare pentru ochi şi suflet, depăşind cu mult aşteptările organizatorilor, dar şi vizitatorilor deopotrivă. În vârstă de 31 de ani, Alina este unul dintre puţinii curajoşi care au renunţat la un job stabil şi profitabil pentru a se dedica pasiunii sale, reuşind să îşi creeze propriul brand de cosmetice, “Nympheum”. Iar totul a început cu o simplă joacă...

 

“Nympheum”, un omagiu adus Bărăganului

 

În 2015, Alina a vrut să îi facă o supriză tatălui ei. Fiind studentă la Arhitectură, tânăra a apelat la cunoştinţele ei de peisagistică pentru a amenaja grădina din faţa fermei. Printre florile cumpărate de aceasta s-au numărat şi câteva tufe de lavandă, de care a fost foarte încântată când le-a văzut înflorind. Acela a fost momentul în care s-a decis să cultive lavandă pe suprafeţe mai mari. A început cu 15 hectare, toate plantate manual, într-o toamnă friguroasă, urmate de alte 10 hectare. Curând şi-a dat seama că are nevoie de un distilator de laborator pentru a putea produce ulei esenţial. Ca o paranteză, anul trecut, din 25 de hectare de lavandă s-au obţinut aproape 3 tone de ulei esenţial. Captivată de mirosul florilor mov, tânăra a început “să se joace” cu săpunurile, iar în paralel se documenta temeinic asupra proprietăţilor plantelor aromatice, mai ales că la fermă se cultivau şi alte plante de acest gen. Curioasă din fire, a experimentat apoi diverse reţete de alifii şi leacuri, acumulând tot mai multă informaţie despre plantele pe care le cultiva.

“Atunci m-am gândit să îmi fac singură cremele şi produsele de îngrijire şi le testam atât pe mine, cât şi pe prietenii mei. Vorba aceea.. prietenii la nevoie se cunosc. Având un feedback bun şi fiind convinsă că produsele făcute de mine sunt bune şi au şanse reale în piaţă, am decis să fac din hobby-ul meu o mică afacere”, susţine Alina.

Aşa a ajuns ca un an mai târziu, în 2016, să pună bazele brandului “Nympheum”, un brand românesc de produse cosmetice naturale, lucrate manual. Iar ceea ce a pornit de la o simplă joacă s-a transformat într-un business în toată regula, produsele fiind create într-un laborator ce îndeplineşte toate standardele în vigoare.

“Numele brandului are legătură atât cu meseria mea, cât şi cu locul. «Nympheum» provine din greacă şi era în Antichitate locul unde oamenii aduceau ofrande nimfelor. Acestea erau considerate geniile naturii, spirite ce cunosc secretele plantelor, apelor şi pădurilor. Fiind înconjurată de frumuseţea naturală a fermei şi captivată de puterile miraculoase ale plantelor, m-am simţit ca o nimfă de Bărăgan şi atunci mi-a venit ideea numelui. Deşi mulţi mi-au spus că este greu de pronunţat şi greu de reţinut, eu nu am vrut să renunţ la nume, pentru că simţeam că renunţam parţial la ideea din spatele acestui nume. Am vrut ca povestea să se oglindească atât în nume, cât şi în produse şi în imaginea acestora”, susţine Alina.

Şi pentru că ţine la originile ei şi o leagă multe de locul unde s-a născut, a copilărit şi, iată, acum îşi creşte businessul, pentru etichetele produselor Alina a preluat un model tradiţional din Bărăgan, pe care l-a stilizat şi căruia a încercat să îi confere un suflu nou, adăugând puţină culoare. Unde mai pui că tânăra a renunţat complet la Arhitectură pentru a se decida pasiunii ei şi propriului business, pe care vrea să îl crească organic.

Investiţia iniţială, în 2016, a fost de 27.000 lei, din care 15.000 lei luaţi printr-un credit de nevoi personale. Doi ani mai târziu, cifra de afaceri ajunsese la 450.000 lei, semn că afacerea este una profitabilă.

 

Festivalul Lavandei, un eveniment în nuanţe purpurii

 

Aşa cum spuneam, Alina Gutium a reuşit să pună Brăila pe harta frumosului prin evenimentul Festivalul Lavandei din Bărăgan. Ideea evenimentului i-a venit anul trecut şi a prins viaţa la imboldul prietenilor, dar şi cu ajutorul acestora.

“Ideea de un festival al lavandei a venit anul trecut, în 2019, într-o noapte când distilam lavandă şi făceam schimb de experienţă cu alţi colegi de breaslă. Campania de distilare durează aproximativ o lună de zile, timp în care procesăm atât plantele noastre, cât şi plantele altor cultivatori, şi avem ocazia să află poveştile lor de business. Văzând dedicarea acestor oameni, am decis ca anul acesta să avem un festival al nostru, să arătăm că se poate!”, susţine aceasta.

Şi a arătat că se poate! Pe 13 şi 14 iunie, lanurile de lavandă s-au transformat într-un loc de poveste, un mic colţ de rai în care oamenii din diverse judeţe s-au putut bucura de peisajul desprins parcă din pitoreasca regiune Provence (Franţa), dar şi de multele activităţi pregătite de organizatori.

“Cei care s-au arătat dornici de a participa la festival au venit cu propuneri şi noi am încercat să le integrăm în organizarea acestuia. Astfel, au fost oameni care au vrut să campeze în lavandă şi am spus „de ce nu?” Sau alţii, care au vrut să vină cu bicicletele. I-am încurajat pe toţi, am pregătit locuri de campare, trasee pentru biciclete, plimbări cu căruţa, zone pentru pescuit şi pentru picnic, iar pentru seară, am vrut să îi surprindem cu un foc de tabără, muzica live şi multe altele”, mai spune aceasta. 

Pregătirile pentru festival au durat două săptămâni, iar absolut tot ce s-a văzut acolo, cum ar fi bannerele, zona de recreere, indicatoarele montate la marginea rândurilor de lavandă, au fost realizate de Alina, fratele ei şi o mână de prieteni.

Atât de frumos a ieşit evenimentul din weekendul 13-14 iunie încât tânăra şi gaşca ei s-au gândit să facă un BIS în perioada 24-26 iunie. Din păcate, acţiunea a fost anulată din cauza condiţiilor meteo dar şi ca urmare a restricţiilor impuse de pandemia de Covid-19, dar pozele suprinse în primul weekend al festivalului rămân mărturie că atmosfera a fost una de poveste. Iar pentru anul următor aceştia pregătesc un festival şi mai colorat. Şi poate, peste ani, Festivalul Lavandei din Bărăgan va fi un eveniment emblematic pentru Brăila, care va atrage turişti din toată ţara.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro