Mergi la conţinutul principal

Au trebuit înlocuite afișele deteriorate din noile stații de autobuz

* este vorba de cele 18 stații de autobuz noi, amplasate de la capătul liniei 4, în cartierul Viziru, și până la capătul liniei 2, în cartierul Vidin * afișele s-au desprins ori s-au deformat din pricina condensului, însă acum arată ca noi

 

 

 

Afișele de mari dimensiuni amplasate în stațiile de autobuz noi - construite de Primăria Municipiului Brăila începând cu toamna lui 2019, pe traseul Viziru-Vidin - au fost înlocuite, zilele acestea, în mare parte, după ce s-au deteriorat din pricina schimbărilor bruște de temperatură și a condensului format în interiorul panourilor de afișaj.

Fiecare stație de autobuz are câte două afișe mari, care oferă informații utile despre modalitatea de plată online a impozitelor și taxelor locale, precum și despre aplicația gratuită "Brăila Transport Public", care poate fi descărcată pe telefonul mobil. Deunăzi, afișele ofereau informații privitoare la noile trasee de autobuz din municipiul Brăila.

Cele 18 stații de autobuz noi, amplasate de la capătul liniei 4 (cartierul Viziru) și până la capătul liniei 2 din cartierul Vidin, au costat municipalitatea 890.953 lei, ele fiind produse și montate de o firmă din Brașov, CSV Infratech SRL. Stațiile de autobuz sunt realizate din materiale rezistente, antivandalism, însă au fost cazuri în care indivizi certați cu legea și cu bunul simț au produs chiar și aici stricăciuni. ~n alte cazuri, s-a intrat pur și simplu cu mașina în peretele stației de autobuz, deformându-l, însă autorul stricăciunilor a dat bir cu fugiții.

Stațiile sus-menționate ar fi trebuit să fie și "inteligente", deoarece proiectul inițial prevedea dotarea lor cu panouri LCD pentru afișarea de reclame (și pentru alte informații), echipamente pentru conexiune la internet și panouri de afișaj pe LED pentru graficele mijloacelor de transport în comun. Pentru aceste echipamente, însă, trebuia plătit un preț separat față de cel achitat pentru stațiile de autobuz propriu-zise, iar Primăria a decis să amâne investiția, deoarece banii care ar fi trebuit alocați de la bugetul local au fost redirecționați către diverse activități pentru combaterea pandemiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro