Mergi la conţinutul principal

Au plecat cu pluta de PET-uri pe Dunăre

Cinci studenţi bucureşteni încearcă într-un mod inedit să atragă atenţia asupra poluării Dunării cu recipiente de plastic de tip PET, aruncate cu inconştienţă de concetăţenii români. Tinerii au adunat suficiente sticle de plastic pentru a realiza o plută, cu care au pornit în aval, din zona comunei ialomiţene Stelnica, având ca destinaţie oraşul Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, unde vor preda PET-urile unei firme specializate în reciclarea unor astfel de materiale. Funcţie de condiţiile meteorologice, navigatorii ecologişti urmau să ajungă cu ambarcaţiunea lor improvizată în dreptul Brăilei joi seară sau în dimineaţa zilei de astăzi, vineri, 5 august. "Acţiunea aceasta poate fi considerată ca un proiect-pilot. Adunăm impresii de pe traseu, iar experienţa acumulată urmează să o împărtăşim cu cei care vor să ni se alăture în acţiuni similare, pe care vrem să le organizăm ulterior. Astfel, sperăm ca data viitoare să avem voluntari din cât mai multe localităţi riverane Dunării care să îşi construiască plute din PET-uri adunate din fluviu şi să pornească în aventură alături de noi. Ne-ar bucura şi simplul fapt de a reuşi să determinăm cât mai multe comunităţi locale măcar să adune PET-uri pur şi simplu, nu neapărat pentru a le folosi la realizarea unei ambarcaţiuni. Ar fi o victorie importantă pentru mediul înconjurător", ne-a declarat telefonic Iulian Nichita, student al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii Bucureşti, şi membru al temerarei expediţii. Pe traseul parcurs, cei cinci tineri vor încerca să adune cât mai multe sticle de plastic care plutesc pe Dunăre, pentru a le ataşa ambarcaţiunii lor şi a le duce acolo unde le este locul, adică la un centru de reciclare.
Participanţii şi-au acoperit din surse proprii costurile materialelor folosite la construcţia plutei, tot ei urmând să suporte şi celelalte costuri legate de subzistenţa pe durata expediţiei şi a transportului către casă, pe drumul de întoarcere.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro