Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

"Au fost foarte multe momente in viata mea in care singurul lucru de care ma puteam agata cu unghiile era teatrul, un rol"

Pe 29 ianuarie, actorul Cornel Cimpoae si-a sarbatorit ziua de nastere. Cu aceasta ocazie, reporterii ziarului nostru au realizat un interviu in care a vorbit despre cel mai recent rol pe care l-a realizat foarte bine in "Angajare de clown", in regia lui Radu Nichifor, despre ce inseamna sa fii astazi actor si despre ce isi doreste pentru cariera sa.

"Voiam un text in care sa vorbesc si eu ca un om"

- Ati spus cindva ca daca va place proiectul propus de regizor mergeti mai departe, daca nu, renuntati. Ce v-a determinat sa mergeti impreuna cu regizorul Radu Nichifor in "Angajare de clown"?
- Cind un text imi place, imi place si gata. Adevarul este ca imi doream un asemenea rol, nu am mai jucat de mult intr-o comedie. Voiam un text in care sa vorbesc si eu ca un om. Este altceva fata de celelalte texte mai incriptate cum sint "Adam Geist" sau "Drept ca o linie", in care nici nu am text. Imi doream de mult un text cu relatii adevarate in scena, sa discut si eu cu oamenii, normal, nu sa incerc sa materializez tot felul de metafore sau sa joc idei. Imi place sa joc comedie.
- Mai mult decit drama?
- Imi place si una si alta, insa atunci cind este prea multa drama te plictisesti, vrei si un pic de comedie. Nu mai ai de unde sa scoti atita drama. "Angajare de clown" este o comedie, dar mai amara. Noi o privim intr-un fel special tocmai pentru ca este vorba de artisti, indiferent ca sint de circ, ei tot ii pun sufletul pe scena, in arena. Imi place tot ce e uman. Imi place sa vorbesc, sa joc oameni, sa fie adevarati. Imi plac foarte mult personajele acestea, sa descopar relatia, situatia. Cred ca asta este si baza teatrului. Dupa aceea ne putem duce unde vrem noi, in orice fel de texte si de personaje, dar fara baza umana, adevarata si simpla iese un soi de falsitate.
- Si chiar atit de dura este realitatea in lumea artistilor?
- Exact asa de dura, numai ca nu se vede.
- Si se ajunge la "crima"?
- Da, acolo se ajunge, iar mai departe depinde de fiecare. Cred ca se calca oamenii in picioare in orice meserie in care relatia te obliga sa discuti cu oamenii, sa comunici. Cred ca si in meseria dvs. este la fel. Sint sigur ca se discuta mereu unde a fost ala, ce a facut, cu cine a discutat, cum a reusit sa se apropie de respectivul si eu nu, cum a scris si asa incep invidiile, orgoliile, lasitatile, minciunile, tot ce vrei si ce nu vrei. Fiecare om actioneaza in functie de cum este el, de educatia lui, interesul lui.
- Marius Manole a spus in conferinta de presa ca in toata aceasta poveste este important sa ne pastram poezia in suflet pina la capat. Care mai este locul poeziei?
- Poezie este, dar cu foarte multa metafora pe care trebuie sa vezi cum o dai ca sa-ti fie tie bine. Oricum este frumos cu aceasta competitie, altfel nici nu s-ar putea. Dupa aceea ori te inraiesti, ori te imbunezi, daca ai fost foarte rau sau te lasi de meserie. Este posibil sa te si lasi dus de apa, usor, pina la final, si gata.
- Si daca atunci cind tragi linie nu-ti place ce ai adunat?
- E treaba ta. Depinde de fiecare pina la urma, ce-si doreste.
- Si cu prietenii cum ramine in aceasta lume a competitiei? Mai exista notiunea?
- Sint convins ca da. Sintem oameni si exista tot felul de prietenii.

"Nu trebuie confundat niciodata teatrul cu viata personala. Am facut greseala asta intr-o perioada si nu a fost bine"

- Care dintre regizorii cu care ati lucrat a schimbat ceva in cariera dvs?
- Schimbare se face atunci cind se lucreaza cu un regizor care are ceva de spus, pentru ca fiecare este deosebit si special, insa trebuie sa existe comunicare. Cind nu exista comunicare, poti sa faci orice, ca nu se leaga nimic. In ce facem noi, in fiecare etapa a virstei percepi altfel lucrurile, oamenii, in functie de ce ai acumulat, cit de mult ai acumulat. Daca te-ai intilnit cu oameni importanti, care au schimbat ceva in viata ta si ti-au dat niste directii, si ai tinut cont de ele, nu te-ai abatut, este bine pentru tine. Eu incerc sa mentin niste pricipii in meserie si sa fac ce cred eu ca este bine.
- Compromisuri ati facut?
- Da, am facut, sint de acord cu compromisul. Altfel as fi radical si nu sint de acord cu asa ceva. Extremele nu sint bune. Trebuie sa cunosti minima, maxima, si sa te situezi undeva la mijloc. Altfel te duci intr-o zona in care nu esti vazut bine.
- Ati regretat vreun compromis facut?
- Nu. Am facut compromisuri pentru a face lucruri bune. Niciodata ca sa fac ceva rau. Pentru ceva bun fac orice compromis, insa nu intru niciodata in ceva din care stiu ca nu cistig absolut nimic.
- Cind a aparut prima data pasiunea pentru teatru?
- Nici nu mai stiu exact. Prin '87 eram la Clubul Tineretului si aveau sectie de teatru. Era un teatru de amatori si m-am dus pur si simplu. Am vrut eu acest lucru. In gasca mea de priteni de atunci a fost cineva care a spus ce frumos era si am spus sa ma duc si eu sa vad ce se intimpla. Marele noroc pe care l-am avut a fost domnul Motoi. Aveam pe atunci 21de ani. A facut o selectie pentru ansamblul teatrului si apoi a infiintat facultatea. Teatrul a fost atunci pentru mine un moft, dar spre care m-am dus cu sufletul. Altfel cine stie care era destinul, dar ma bucur ca s-a intimplat asa.
- Acum ce inseamna pentru dvs. sa fiti actor?
- E un mod de a trai. Eu cred in acest lucru. Nu pina in pinzele albe, pentru ca ai nevoie de mult mai multe lucruri ca sa te simti implinit in viata, dar cred ca e un mod de a trai, o meserie care imi place cu adevarat, ma inspira. Au fost foarte multe momente in viata mea in care singurul lucru de care ma puteam agata cu unghiile era teatrul, un rol. Placindu-mi foarte mult, uitam de restul problemelor. Pentru citeva ore cit stateam aici eram adincit in ceea ce-mi placea. Dupa citeva ore ma descarcam, ma linisteam. Fiecare virsta iti da altceva. Au fost momente, dupa studentie citiva ani, in care credeam ca aceasta munca este totul. Si acum cred ca este foarte importanta, dar am ajuns la concluzia ca mai este ceva pe linga.
- Ce?
- Viata personala, familia, prietenii, orasul in care stai, un concediu, un salariu. Nu trebuie confundat niciodata teatrul cu viata personala. Am facut greseala asta intr-o perioada si nu a fost bine. Teatrul este teatru si viata este viata. Ele se impletesc pe undeva, dar trebuie sa ai puterea sa le separi pentru ca altfel ajungi sa joci acasa ce esti pe scena. In teatru, orice rol pe care-l faci tot din viata personala te inspiri. In orice personaj, in orice text, cu orice regizor te intilnesti, gasesti puncte comune din viata ta.

"Actorul nu e facut sa stea intr-un loc pentru ca are nevoie mereu de noi experiente, de noi oameni, de intilniri, altfel moare psihic"

- Care a fost cel mai fericit moment din teatru?
- Un moment anume nu exista. Toate sint frumoase. Fiecare este special. Si dintr-un moment nefast pentru mine trag ceva si atunci ma bucur, chiar daca s-a intimplat ceva urit. Din orice situatie se poate invata.
- Cind ati fost fericit ca ati ales acest drum?
-Cind am crezut ca teatrul este totul si ma va ajuta sa ies din orice impas, dar imediat dupa asta am fost nefericit pentru ca mi-am dat seama ca nu este totul. Intotdeauna cind esti prea fericit urmeaza o perioada in care-ti dai seama ca iti lipseste ceva. Cred ca niciodata nu poti sa te consideri foarte implinit. Intotdeauna iti lipseste ceva.
- Acum ce va lipseste?
- Sint multe lucruri care-mi lipsesc, chiar si profesional. Sint la o virsta la care nu prea mai pot sa accept orice rol. Simt nevoia sa fac personaje foarte importante, grele, cu problematica de psihologie. Simt ca am putere sa fac asta acum, insa aceste lucruri nu le comand eu. Vin sau nu vin.
- De ce ati ramas in teatrul din Braila?
- Pentru ca este unul dintre putinele teatre unde se mai intimpla ceva. Am fost in orase in care nu mai vezi decit batrini si copii, orasul este pustiu si oamenii din teatrul respectiv aproape ca nu mai existau. Erau actori pierduti intr-un sistem care nu mai functiona. Totul era varza, dar ei credeau ca fac teatru. Si asta e un soi de nebunie. Daca simti ca nu mai este locul tau intr-un anumit spatiu, trebuie sa pleci. A fost un timp in care m-am gindit sa plec. As pleca, oricare actor ar pleca. Actorul nu e facut sa stea intr-un loc pentru ca are nevoie mereu de noi experiente, de noi oameni, de intilniri, altfel moare psihic. Nu rezisti sa faci acelasi lucru cu acelasi om. Sa fie un regizor angajat si sa-ti puna ala piese tata, zece ani de acum incolo, numai cu el. Innebunesti. Nu mai faci nimic. Ai nevoie mereu de experiente, si atita timp cit aici vin oameni noi, e bine. In aceasta meserie este foarte importanta bucuria de a fi pe scena. Restul vine de la sine. Tot timpul trebuie sa te bucuri, altfel nu faci nimic. Ca si in viata.
- Publicitatea ce loc ocupa in viata dvs.? Ati facut si citeva spoturi publicitare.
- Am cistigat niste bani, asa cum ar trebui sa faca toti actorii. Multi spun ca nu sint ei de asa ceva, insa depinde de cum considera fiecare acel lucru. Spuneti-mi insa un om care nu are nevoie de bani. Pe linga bani este si o experienta noua. Inveti ceva si din acel lucru, ca nu se stie miine ce se iveste.
- Ce rol v-ati dori?
- Un Richard al III-lea. Ca tip uman m-ar interesa.
- Va documentati pentru roluri?
- Depinde de rol. Trebuie sa te documentezi pentru fiecare, dar unele sint foarte aproape de tine si nu mai ai nevoie de documentare pentru ca este deja facuta. Sint alte roluri, foarte complexe, au fost jucate in zeci de versiuni. Pentru ele trebuie sa te documentezi sa inveti de la altii. Unele roluri insa au nevoie doar de bucuria de a juca.
- Va place publicul de la Braila?
- Foarte mult.
- De ce?
- Atita timp cit vine in sala imi place.
- Peste 20 de ani veti fi tot in teatru?
- In mod sigur in teatru. Nu stiu daca aici. Sistemul acesta trebuie sa se schimbe, nu poate sa o mai tina asa. Inca nu este un sistem functional eficient. Se bate pasul pe loc. Teatrul inca mai este legat de un sistem care inghite oameni, un sistem care pe vremuri inghitea oameni in continuu si ii tinea la un nivel cit mai scazut. Acum sistemul nu mai este la fel, dar trebuie create legi care sa dea voie institutiilor de cultura sa creeze cu adevarat. Nu spun ca acum nu se creeaza cu adevarat, dar sistemul loveste in oameni, creeaza bariere peste care unii trec, iar altii nu. Oamenii trebuie sa si riste si au cam uitat acest lucru. Asteapta mereu sa le pice de undeva de sus pleasca in cap. Omul trebuie sa se lupte mereu sa imbunatateasca ceva in viata lui, dar el stie numai sa urle. Trebuie sa se si implice, altfel nu iese nimic bun. Mi-as dori un sistem care sa stimuleze omul sa arda pentru ceea ce face. Cind vine in teatru sa stie ca face ceva pentru sufletul si gindul lui, pentru oamenii care vin in sala si pentru orasul acesta. Desi sint putini care inteleg acest lucru.




Categorie articol: 

Comentarii