Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Au fost depuse doar 10.000 de declaraţii pentru taxa de salubritate

Brăilenii conştiincioşi au luat cu asalt, încă din primele zile ale acestui an, ghişeele Primăriei, pentru a se conforma obligaţiei de a informa autorităţile cu privire la numărul de imobile deţinute, dar, mai ales, al numărului de persoane care locuiesc acolo. Numai că această conştiinciozitate s-a transformat pe loc în aglomerări, timp pierdut şi, mai ales, nervi, întrucât, în această perioadă, au venit să-şi plătească impozitele locale brăilenii care, în mod tradiţional, se achită de obligaţie chiar la început de an. În ultimele zile, sute de persoane care au vrut să depună declaraţia de impunere pentru taxa de salubritate au renunţat să mai stea la cozile formate la ghişeele primăriei. "E o bătaie de joc să mă oblige să vin aici, să stau la cozi şi să-mi pierd timpul ca să le dau bani. Sper că zilele următoare nu va mai fi atât de aglomerat", comenta, ieri, un tânăr, în faţa intrării sediului Direcţiei Finanţelor Publice Locale al Primăriei din centrul vechi al oraşului. "Aşa e, domnule! Ăştia-şi bat joc de noi! Ce le-o fi trebuit să ne pună degeaba pe drumuri când ne era mai comod să plătim gunoiul, ca şi până acum, la administraţia blocului. E o aiureală totală aici. Şi la fel este şi la sediul de la bulevardul Cuza, unde oamenii stăteau afară în frig, că de acolo vin acum. Să aştepte primăria să-mi pierd eu timpul pe la cozi!", l-a aprobat un pensionar nervos. "De ce n-or fi făcut ghişee separate, unde să te duci să-ţi rezolvi şi alte treburi decât asta cu taxa de salubritate? Nu poţi să mai ceri o adeverinţă sau altceva că-ţi sare lumea-n cap, pe bună dreptate, întrucât aşteaptă cu orele să-şi depună declaraţiile cu gunoiul", l-a completat un al treilea brăilean.
Funcţionarii din cadrul Primăriei spun că a fost suplimentat numărul de ghişee la care brăilenii să-şi poată rezolva problemele, şi nu pot spera decât că aglomeraţia se va diminua zilele următoare. Cel mai probabil însă, episodul se va repeta spre final de lună, când vor dori să depună declaraţiile de impunere privind taxa de salubritate şi brăilenii care lasă pe ultima sută de metri rezolvarea acestei probleme.
Potrivit informaţiilor prezentate de funcţionarii Direcţiei Finanţelor Publice Locale (DFPL) din subordinea Primăriei, până ieri au fost depuse peste 10.000 de astfel de documente, din care aproximativ 5.000 au fost înregistrate până la finele anului trecut, fără a putea însă să precizeze şi numărul de persoane luat astfel în evidenţă la plata noii taxe. "Sunt cereri pentru imobile unde nu locuieşte nimeni, adică zero persoane, iar în alte cazuri o cerere vizează 3, 4 sau 6 persoane. Deocamdată, a greu de stabilit căte persoane din estimarea noastră iniţială, de circa 148.000 de plătitori, au fost luate în evidenţă", ne-au explicat telefonic funcţionarii primăriei.

Nimeni nu scapă de taxa de salubritate

Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Municipal din mai 2014, din acest an se instituie o taxă locală de 7 lei/lună de persoană. Plata se face semestrial, până la 31 martie - pentru semestrul I şi 30 septembrie - pentru semestrul II, neplata la termen atrăgând după sine calcularea de majorări de întârziere.
Important de precizat că brăilenii care nu completează şi înregistrează declaraţia privind această taxă vor fi impuşi din oficiu şi, în plus, riscă o amendă contravenţională de minim 70 lei. De unde vor şti funcţionarii primăriei să calculeze, celor care nu vin la ghişee să declare de bună voie, numărul de persoane? Să nu uităm că în subordinea autorităţii locale este un serviciu de evidenţă informatizată a persoanelor, un registru de stare civilă, precum şi baza de date privind proprietarii de imobile din întreg municipiul.
Reamintim că fiecare proprietar de imobil, sau după caz chiriaş, are obligaţia să depună o declaraţie de impunere în care să treacă numărul de proprietăţi, ocupanţii acestora şi tipul de locuinţă (apartament, ori casă cu, sau fără grădină). Înregistrarea declaraţiei de impunere nu se poate face online, fiind necesară prezentarea la ghişeu. În schimb, taxa, la fel ca şi celelalte taxe şi impozite locale, se poate achita online, de pe platforma www.ghiseul.ro, după ce, în prealabil, contribuabilul obţine un username şi o parolă de acces, de la sediul DFPL din bulevardul AL. I. Cuza.
Au obligaţia de a depune formularul proprietarii de imobile, inclusiv în cazul în care un imobil nu este locuit. De asemenea, au aceeaşi obligaţie şi chiriaşii din imobilele proprietatea municipalităţii, sau retrocedate prin Legea 112/1995 şi Legea 10/2001, în cazul cărora proprietarul trebuie să menţină cu chirie persoanele care locuiesc acolo.
Ghişeele la care se depune declaraţia şi se poate achita taxa de salubritate sunt cele cunoscute brăilenilor, mai precis, cel din Piaţa Traian, nr 14; din bulevardul AL. I. Cuza nr. 105; în cartierul Radu Negru, pe strada Grigore Alexandrescu, bloc V1 - parter; în cartierul Brăiliţa - str. Dumbrava Roşie nr. 32; în cartierul Chercea - str. Comuna din Paris, Căminul Clultural Chercea. Municipalitatea speră să colecteze din această taxă 12,44 milioane lei anual, sumă din care vor fi plătiţi operatorii locali de salubritate, prin intermediul Serviciului Public de Administrare şi Gospodărire Locală.

 




Categorie articol: 

Comentarii