Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Au decis! Profesorii brăileni nu intră în grevă

* membrii Sindicatului „Învăţământ” Brăila au decis să nu boicoteze examenele naţionale

 

Chiar dacă sunt total nemulţumiţi de faptul că Executivul nu a respectat programul de guvernare promis şi a amânat creşterea salariilor în Educaţie, profesorii brăileni au decis să nu intre în grevă şi să boicoteze astfel examenul de bacalaureat.

„Acum am primit referendumul şi lucrăm la statistică. Dar, oricum, să ştiţi că lucrurile sunt favorabile pentru desfăşurarea examenelor naţionale şi o spun cu toată responsabilitatea pentru că, la nivel de ţară, nu s-au întrunit nişte procente care să asigure deschiderea legală a unui conflict de muncă în sistemul naţional de învăţământ. În plus, noi, Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret, în urma protocolului pe care îl avem încheiat şi cu reprezentanţii părinţilor şi ai elevilor ne obligă într-un fel faţă de activităţile de la sfârşit de an şcolar. Oricum, legat de referendumul pe care l-am primit din şcoli, din ce avem până acum raportul este destul de înalt, adică nemulţumiri există în rândul oamenilor, însă nerealizându-se la nivel naţional procentul de minimul 50% nu poate fi organizat, legal, un conflict de muncă”, ne-a declarat Valeriu Partene, preşedintele Sindicatului „Învăţământ” Brăila.

 

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii