Mergi la conţinutul principal

Au început plăţile la renta viageră

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că a efectuat, zilele trecute, plata unei prime tranşe din renta viageră aferentă anului 2013, pentru beneficiarii care şi-au vizat carnetele de rentier în perioada 1-31 martie 2014 şi au avut deschise conturi bancare. Suma totală plătită este de 11,11 milioane lei, având ca sursă de finanţare bugetul naţional, pentru un număr de 9.653 beneficiari.
În ce priveşte situaţia la nivelul judeţului nostru, potrivit celor mai recente statistici privind vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă, din totalul estimat de circa 5.600 de brăileni, au venit la APIA 5.048 persoane. Dintre aceştia circa 3.800 au venit la viză până la finele lunii martie, ceea ce îi introduce practic în lista primei tranşe de plăţi la acest capitol.
Renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile agricole extravilane aflate în proprietatea sa, ori încheie acord cu investitorul (se aplică persoanelor care au solicitat obţinerea calităţii de rentier până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv).
Pentru a intra în posesia rentei cuvenite, începând cu data de 1 martie până la data de 31 august a fiecărui an, rentierii se vor prezenta personal ori prin mandatar la oricare centru judeţean al APIA în vederea solicitării vizei anuale a carnetelor de rentier agricol, în baza cărora se va plăti renta viageră agricolă.
Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 de euro/an pentru fiecare hectar de teren extravilan înstrăinat sau pentru care s-a încheiat acord cu investitorul şi echivalentul a 50 de euro/an pentru fiecare hectar de teren extravilan arendat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro