Mergi la conţinutul principal

Atleţii juniori III brăileni concurează la «Cupa Bistriţei»

Şapte atleţi brăileni însoţiţi de profesorul Nicu Roată pleacă astăzi la Bacău pentru a participa la "Cupa Bistriţei", în competiţia rezervată juniorilor III. Doi dintre sportivi, Bianca Toader şi Andreea Dinu, sunt cu dublă legitimare, LPS Brăila - CSM Brăila, iar Mihaela Milea, Denisa Oancia, Marius Băjenaru, Alexandru Galupa şi Mihai Ghiţev vor concura pentru LPS Brăila. Cu excepţia lui Ghiţev, care va participa numai la săritura în lungime, ceilalţi atleţi vor lua startul în probele de 60 m plat, 60 m garduri şi ştafeta 4X1 tur.
"Pentru ca juniorii III să poată atinge forma cea mai bună la finalele naţionalelor indoor au nevoie de cel puţin patru concursuri pregătitoare. Am mai fost o dată în acest an la Bacău, mergem acum şi la Cupa Bistriţei, unde vor veni foarte mulţi sportivi buni la această categorie de vârstă. Ne verificăm forţele, dar ne şi acomodăm cu suprafaţa pistei pentru că la Bacău vor avea loc şi finalele. Pe 6-7 februarie avem şi un grand Prix, sperăm să mai putem merge la un turneu pregătitor", a declarat profesorul Nicu Roată.
De menţionat faptul că în această iarnă atleţii brăileni nu s-au putut antrena la sala de atletism de la CSM Brăila deoarece aceasta încă este în renovare. Iar în această situaţie fiecare antrenor şi-a dus elevii pe unde a putut pentru a pregăti sezonul competiţional de iarnă.
"Am fost de două ori pe săptămână la Focşani pentru ca sportivii să se poată pregăti cât de cât în condiţii bune, o dată cu fetele, o dată cu băieţii. Ca să facem aceste deplasări săptămânale ne-a ajutat un tătic, am mai făcut şi eu rost de benzină, ce să facem, trebuie să încercăm să ne îndeplinim obiectivele pe care ni le-am propus pentru sezonul indoor", a mai spus profesorul Nicu Roată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro