Mergi la conţinutul principal

Atestat Cambridge sustinut la Colegiul "Murgoci"

Simbata, la

Colegiul "Murgoci", 59 de elevi de la scoala amintita, Colegiul "Balcescu" si "Iorga" au sustinut prima parte a probelor pentru obtinerea

atestatului "Cambridge", oferit de prestigioasa universitate cu acelasi nume. Din partea universitatii au venit patru examinatori, Monica

Niciporuc, Gabriela Cusen, Monica Ralea si Horia Balanaru, care au apreciat evolutia elevilor in cadrul probei de intelegere a unui mesaj

audio si a celei de dialog. Miercuri se vor sustine probele scrise, care vor consta in: intelegerea unui mesaj scris, proba de compozitie

functionala si proba de verificare a gramaticii. Acest examen s-a sustinut pentru nivelul avansat si testeaza toate aptitudinile, fiind

foarte solicitant. Examenul este valabil toata viata si este recunoscut de multe universitati din Romania care au proba la limba engleza

pentru admitere, dar si de foarte multe universitati europene, chiar si de peste ocean, fiind foarte util atunci cind se solicita o bursa si

trebuie sa se dovedeasca intr-un fel nivelul de cunoastere al limbii engleze.
Examinatorii au apreciat ca la "Murgoci" s-au asigurat

toate conditiile necesare pentru buna desfasurare a probelor mentinindu-se standardele la nivel ridicat. Pe loc s-au apreciat doar probele

orale, celelalte lucrari ale elevilor fiind sigilate si trimise catre Universitatea "Cambridge" pentru a fi evaluate. "Elevii au optat pentru

nivelul avansat, corespunzator nivelului C1 din Cadrul European de Referinta (CER), un document al Consiliului Europei. Exista un acord intre

Consiliul Britanic si Ministerul Educatiei conform caruia se pot organiza si in provincie centre de examinare in special pentru elevii care

urmeaza profil bilingv, acest examen fiind o parte a examenului de absolvire. Avantajul organizarii acestor centre este dat de cheltuielile

mai mici pentru calatoria la Bucuresti, pentru cazare, reducerea stresului. Ministerul a promis ca scolile care organizeaza asemenea

activitati vor primi punctaje la evaluarea institutiei. In lume, statistic vorbind, cel mai popular examen este nivelul 1, dar in Romania cel

mai popular este nivelul 2, ceea ce atesta buna pregatire a elevilor. Rata de promovabilitate a exmenului este foarte buna, 80% - 90%, ceea

ce situeaza Romania pe locul cinci in lume. Motivul pentru care se intimpla acest lucru, este atitudinea. Examenul este tratat cu multa

seriozitate, iar britanicii sustin ca romanii, in general, au un talent nativ pentru limbile straine", a explicat Monica Ralea, examinator

Cambridge.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro