Mergi la conţinutul principal

Atenţie! Sclavia sexuală şterge orice urmă de demnitate

timp de trei luni, Agenţia împotriva Traficului de Persoane şi Poliţia Brăila derulează campania de prevenire a traficului de persoane prin exploatare sexuală “Ignoranţa ta hrăneşte sclavia sexuală!”

 

În perioada martie-mai 2017, se derulează campania de prevenire a traficului de persoane prin exploatare sexuală “Ignoranţa ta hrăneşte sclavia sexuală!”. Activităţile specifice sunt desfăşurate de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) - Centrul Regional Galaţi, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila.

Activităţile, în cadrul acestei campanii, au drept scop informarea elevilor cu privire la împrejurările care îi expun la riscul de a deveni victime ale traficului de persoane şi comportamentele pe care trebuie să le adopte pentru a nu ajunge în situaţia de persoană exploatată sexual. 

Primele activităţi ale poliţiştilor s-au înscris în Programul naţional “Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, derulat la Colegiul Naţional “Ana Aslan” Brăila. În cadrul întâlnirii, poliţiştii au prezentat noţiunea de exploatare sexuală, modalităţile prin care victimele sunt ademenite în reţele de prostituţie, profilul traficanţilor, cine poate fi victimă, etapele recrutării. S-a scos în evidenţă rolul Internetului şi al reţelelor de socializare în racolarea victimelor, tocmai pentru ca tinerele să tragă anumite concluzii şi să se ferească de capcane. 

Potrivit studiilor ANITP, minorii cad victime în reţele de trafic de persoane de la vârste din ce în ce mai mici. Atraşi de mirajul străinătăţii, unii abandoneazăşcoala, familia şi prietenii, şi se încred destul de uşor în promisiunile unui necunoscut. Specialiştii atenţionează că victimele traficului de persoane exploatate sexual sunt îndepărtate de familie şi prieteni, sunt induse în eroare, sunt minţite permanent, sunt supuse unor violenţe fizice şi psihice crunte pentru a le fi ştearsă orice urmă de demnitate. În plus, acestea sunt supravegheate de traficant, ameninţate, terorizate şi obligate să întreţină raporturi sexuale. Şi toate acestea se întâmplă pentru că au crezut în promisiuni false.

În aceste condiţii, tinerele sunt atenţionate să nu plece cu persoane necunoscute, mai ales în ţări străine, asta până nu verifică dacă locul de muncă promis există într-adevăr, să semneze un contract de muncă în limba română, pentru a înţelege exact despre ce este vorba, să nu accepte o plecare rapidă.

Pe de altă parte, familia trebuie informată despre orice contract de muncă şi despre orice propunere, asta pentru a putea sări în ajutor dacă este nevoie.

Orice persoană care se simte în pericol trebuie să încerce să scape din locul unde este ţinută şi să contacteze poliţia sau Ambasada/Consulatul României din ţara unde se află.

Elevii au primit informaţii şi despre numerele de telefon unde pot obţine informaţii generale despre fenomenul traficului de persoane, unde pot raporta un caz sau pot lua legătura cu un specialist:

 HelpLine 0.800.800.678 - serviciu naţional gratuit;

 +4.021.313.3100 (apelabil şi din străinătate).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro