Mergi la conţinutul principal

Atacul din Music Pub: Încă o lună de arest preventiv pentru Dasaev

• judecătorii Tribunalului Brăila au decis prelungirea măsurii pentru următoarele 30 de zile • decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare • Dasaev e acuzat, printre altele, de tentativă de omor calificat asupra celor doi baschetbalişti americani legitimaţi ai Cuza Sport • atacul a avut loc pe holul toaletei terasei “The Music Pub”, în seara de 15 septembrie 2018

 

Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev, rămâne în spatele gratiilor, acuzat fiind de tentativă de omor calificat, port şi folosire fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, în dosarul “Atac la Music Pub”. Judecătorii Tribunalului Brăila au decis, ieri dimineaţă, prelungirea arestului preventiv până pe 16 noiembrie 2018, însă decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare. Victimele bărbatului, cei doi baschetbalişti americani, sunt bine acum, după ce au fost operate, una în spitalul din Brăila, iar cealaltă la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Totuşi, încă e prea devreme pentru reluarea vieţii sportive. Săptămâna trecută, Cuza Sport, clubul la care erau legitimaţi cei doi baschetbalişti americani, a disputat primele partide în Cupa României cu CS Universitatea Cluj-Napoca, însă printre jucătorii care au intrat pe teren nu s-a aflat şi Joseph Mc Clain, chiar dacă a fost externat. În schimb, din lot a făcut parte un alt american, Joshua Keyes. Ambele partide au fost câştigate de echipa brăileană.

Reamintim că Dasaev a ajuns în spatele gratiilor, după ce procurorii l-au acuzat că ar fi înjunghiat doi sportivi ai Cuza Sport, de origine americană, în seara zilei de 15 septembrie 2018, pe holul băii terasei “The Music Pub” de lângă patinoar. Conflictul a fost unul spontan, din motive care nu sunt încă foarte clare. Cei doi baschetbalişti au ajuns la spital şi au intrat direct în sala de operaţie. Dasaev s-a prezentat singur la instanţă, pe 17 septembrie, deoarece, susţine el, a aflat din presă de acuzaţiile care i se aduc şi a venit să afle mai multe detalii despre acest lucru. La intrarea în instanţă, a pledat nevinovat în faţa jurnaliştilor. Se pare totuşi că procurorii au avut suficiente dovezi încât să-i convingă pe judecători să aprobe cererea pentru arestare preventivă. Aşa se face că din sala de judecată, Dasaev a ieşit în cătuşe.

Avocaţii săi au contestat măsura atunci, însă instanţa superioară, în speţă Curtea de Apel Galaţi, a decis că măsura arestului preventiv e cea mai potrivită pentru fapta lui Dasaev.

Între timp, a mai fost adusă în faţa instanţei o altă persoană din dosarul “Atac la Music Pub”. Este vorba despre agentul de securitate care s-a aflat în noaptea de 15 septembrie la terasă. Procurorii l-au acuzat de mărturie mincinoasă, iar judecătorii l-au pus sub control judiciar pentru 60 de zile, asta întâmplându-se pe 29 septembrie.

Fiind audiat în calitate de martor, pe 16 septembrie, în dosarul privind, printre altele, infracţiunea de tentativă de omor calificat, ”a dat o declaraţie necorespunzătoare realităţii privind împrejurări esenţiale ce ţin de identitatea autorului, desfăşurarea momentului conflictului şi chiar propria participare în vederea separării taberelor”, potrivit unor surse judiciare. Aceleaşi surse ne-au mai precizat faptul că în cauză există probe care susţin acuzaţiile aduse de către procurori şi că măsura reţinerii s-a luat pentru buna desfăşurare a procesului penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro