Mergi la conţinutul principal

VIDEO: Atacatorul de la Mall arestat pentru tentativă de omor

tânărul de 20 de ani, care a băgat în spital 10 oameni, după ce pe unul l-a înjunghiat, apoi a intrat cu maşina în ceilalţi pe Centură şi în parcarea Mall, a ajuns în spatele gratiilor • vecinii individului spun că acesta a mai creat probleme, însă nu atât de grave • nimeni nu ştie sigur dacă Marius Valentin Parfenie consuma droguri, însă avocatul său, Daniel Prunău, a afirmat că tânărul a fost confuz în declaraţii şi nu şi-a amintit tot ce s-a întâmplat •  asta ar putea fi din cauza vreunui drog, însă urmează să se facă şi o expertiză psihiatrică • tatăl tânărului susţine că acesta sigur a fost drogat de cineva, mai ales că în noaptea de sâmbătă spre duminică s-a aflat într-un club • el susţine că băiatul lui nu ar fi comis vreodată o asemenea faptă gravă • la ieşirea de la instanţă, atacatorul a spus că regretă ce a făcut şi nu va contesta decizia magistraţilor

 

Autorul atacului violent de la Brăila Mall,  Marius Valentin Parfenie, de 20 de ani,  cel care a băgat în spital 10 persoane după o cursă nebună pe Şoseaua de Centură şi în parcarea Brăila Mall, a ajuns în spatele gratiilor. El este acuzat de infracţiunile de tentativă la omor calificat şi tâlhărie calificată. După ce l-a înjunghiat pe un bărbat din Cazasu, de la care ar fi vrut să cumpere o maşină, individul s-a urcat la volan şi a băgat goană pe şosele, intrând în oameni. Părerile sunt împărţite în ceea ce îl priveşte pe tânărul teribilist. Vecinii spun că nu era un băiat chiar liniştit, însă, pe de altă parte, tatăl său spune că băiatul lucrează legal în Anglia şi a venit acum să ajute la lucrările de la casă. Bărbatul este sigur că băiatul său a fost drogat de cineva care a vrut să îi facă rău, mai ales că îşi petrecuse noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club. Fost sportiv, medaliat la competiţii de canoe şi box, susţine tatăl său, Marius Valentin Parfenie nu putea comite în cunoştinţă de cauză o astfel de nenorocire. Nimeni nu a putut spune dacă băiatul consuma sau nu droguri. Totuşi, avocatul care îl reprezintă pe atacator, a arătat faptul că tânărul acuzat era confuz în declaraţii şi nu prea ştia cu exactitate cum s-a întâmplat totul. Este posibil să fie efectele vreunui drog, tânărul urmând să fie supus şi unei expertize psihiatrice. El a transmis totuşi, prin intermediul avocatului, că regretă tot ceea ce s-a întâmplat.

 

“Cineva l-a drogat”

Redactorii au stat de vorbă cu vecinii tânărului acuzat de tentativă de omor, dar şi cu tatăl acestuia şi cu avocatul care îl reprezintă. O vecină nu prea l-a vorbit de bine pe băiat, ea plângându-se de faptul că Parfenie l-a bătut pe fratele ei. Totuşi, femeia nu a putut spune dacă tânărul este consumator de droguri, însă ştia că obişnuieşte să consume alcool. “Nu este liniştit ca băiat. Acum două seri l-a bătut pe fratele meu, i-a tras doi pumni. Noi dimineaţă am chemat salvarea că fratele meu se simţea foarte rău. El a fost coleg la şcoală cu băiatul meu, şi de mic făcea probleme. Nu ştiu dacă lua droguri, însă de băut alcool bea. Şi fratele meu şi el sunt cu dropsul şi nu ştiu ce altercaţie a avut cu el la magazin că i-a tras doi pumni. Da, este cunoscut ca un bărbat violent. De curând am înţeles că a luat carnetul (permis de conducere). Nu ştiu dacă s-a lăsat el de şcoală, însă ştiu că a rămas repetent. A plecat apoi în Anglia, l-a luat mama lui şi s-a întors de curând. Nu ne aşteptam să facă aşa ceva”, a declarat o vecină a tânărului.

Pe de altă parte, tatăl lui Marius Valentin Parfenie, care i-a aruncat vreo două vorbe vecinei sale, a spus că tânărul de 20 de ani a fost mereu un băiat bun. Acesta munceşte peste hotare, în Anglia şi trimite bani mereu pentru a se efectua lucrări la casă. Bărbatul este convins că fiul său a fost drogat de cineva, decis să îi facă rău. “Băiatul meu nu mi-a făcut probleme. El a venit în concediu o săptămână, să ne ajute cu treaba la casă. El sâmbătă seara a fost într-un club, nu ştiu unde, a stat toată noaptea şi a venit duminică dimineaţa. Nu am văzut mare lucru schimbat la el. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Sigur cineva l-a drogat!. Nu are cum să facă aşa ceva. El este un copil bun, munceşte de 3 ani şi jumătate în Anglia. Ne ajută financiar. A venit acum, ne-a dat nişte bani. Ieri am vorbit foarte puţin cu el, era programat să mergem duminică la RaAY, el a fost sportiv. Azi-dimineaţă (n.r. - luni dimineaţă) la 4.00 avea bilet de avion, el pleca înapoi. Eu sunt convins că l-a drogat cineva. Când a băut ceva probabil că cineva i-a pus vreun drog în pahar. Cineva să îşi bată joc de el. Este copilul meu! Nu ştiu ce motiv ar fi avut să cumpere maşină, noi avem maşină, oricum el trebuie să plece.

El a salvat mereu orice vietate, începând de la vrabie, câini, pisici. Ceva s-a întâmplat, nu dădea el cu maşina peste oameni, el este milos, îmi aducea acasă toţi câinii şi pisicile de pe stradă, zicea că nu poate să îi lase acolo. Ajuta chiar şi o vrabie”, a declarat, supărat, tatăl lui Parfenie, Vasile.

 

“A trecut pe lângă mine ca un robot”

Tatăl tânărului a ţinut să precizeze faptul că a fost să îi ducă nişte bagaje băiatului, pe care îl luase poliţia, şi a trecut pe lângă el fără a-l recunoaşte. Bărbatul este convins că acesta este efectul vreunui drog. “Oricum aseară am fost să îi duc ceva bagaje şi a trecut pe lângă mine ca un robot, se uita la mine şi nu mi-a spus nimic, nu m-a recunoscut, eu l-am strigat Marius, Marius...El nu reacţiona. Avocatul a spus că sigur era drogat. Eu nu l-am auzit să ia droguri. Nu ştiu nimic. Aseară (n.r. - duminică seara) el nu vorbea, nu ştia cine suntem. Şi avocatul a spus că el băuse puţin, alcoolemia a ieşit mică, nu avea cum să fie el în halul ăsta, l-a drogat cineva”, a mai precizat  Vasile. Acesta a mai scos în evidenţă şi performanţele sportive ale băiatului, care a făcut caiac şi apoi box, câştigând numeroase medalii. Bărbatul a mai spus că îi este foarte greu, întrucât are un singur copil şi nu vrea să îl vadă la închisoare, deşi este conştient de gravitatea faptelor comise. El a ţinut să facă unele declaraţii şi cu privire la o faptă mai veche, din 2015, când tânărul minor a fost acuzat că a comis o infracţiune cu violenţă, împreună cu tatăl său, băiatul fiind pus sub supraveghere. Tatăl acestuia spune că şi atunci totul a fost o minciună. “Atunci a fost minciună. Am fost să beau o cafea şi a venit un alt individ, şmecher, aici tot vin şi se bat, mi-a dat mie două pompe în cap. Cineva l-a anunţat pe el, normal că atunci când a auzit că tatăl lui a fost bătut a luat bicicleta şi s-a dus pe stradă să îl caute pe ăla şi i-a dat 2 pumni. Atât. Dar nu cu ranga. A fost sub supraveghere 6 luni, totul a fost ok. Ştiu că el se ducea mereu la Serviciul de Probaţiune. Haideţi să fim sinceri: el a fost căpitan de echipă la box, ce el se bătea cu ranga cu unul care nu ştie nici să omoare o muscă. Acolo au fost puse nişte interpretări aşa, au băgat aşa de la ei. Are medalii, a luat numai locul I peste tot. L-am ţinut în sport pentru că am ştiut golăneala care este pe stradă. El când intra într-un magazin spunea sărutmâna. Pe mine m-au crescut bunicii şi am încercat să îl educ bătrâneşte, în viaţa asta nu se pocneşte din degete şi vin toate peste noapte. CSM Brăila - la caiac - a luat locul I Brăila. Acum a venit momentul să zic adevărul. Ştiu că poate ajunge la închisoare. Eu înţeleg că el a greşit, înţeleg şi familiile celor care au fost loviţi, înţeleg. Va trebui să facem în aşa fel încât să fie bine. Dar nu merita soarta asta. Le spun răniţilor că îmi pare foarte rău! Ce pot să spun, că mă bucur!? Cine poate să se bucure!? Copilul a stat totuşi şi a muncit în străinătate şi m-a ajutat. Şi acum să auzi că a plecat la închisoare. Este greu! El are contract de muncă acolo, lucrează. Sunt trist şi pentru cei care au fost loviţi, dar şi pentru copilul meu, nu merita asta”, a mai spus tatăl.

 

Avocatul Prunău a declarat că nu se va formula contestaţie împotriva arestării

După terminarea audierilor, avocatul lui Parfenie, Daniel Prunău a stat de vorbă cu jurnaliştii. El aştepta ca Tribunalul Brăila să decidă dacă se dispune sau nu arestarea preventivă a celui acuzat. Întrebat dacă şi-a recunoscut faptele, avocatul a spus că în parte le-a recunoscut. Avocatul are însă nişte semne de întrebare. “Este destul de confuz vizavi de ceea ce s-a întâmplat. Nu îşi aduce aminte anumite episoade. Chiar regretă ce s-a întâmplat. Mi-a dat permisiunea să discut cu presa şi să comunic că regretă ceea ce s-a întâmplat. Consumase alcool şi pe fondul consumului de alcool a luat aşa o hotărâre nesăbuită. Este destul de neprecis în afirmaţiile făcute, aşa mi s-a părut. Nu există motivare a faptelor. Din punctul meu de vedere expertiza psihiatrică este absolut necesară”, a spus avocatul Prunău. 

Acesta a mai precizat că  este vorba despre 3 infracţiuni de tentativă de omor calificat, adică persoana înjunghiată de la care a luat maşina, cele 2 persoane pe care le-a accidentat şi a treia tentativă cea de la Mall, la care se adaugă şi infracţiunea de tâlhărie calificată. “Este destul de grav. Nu a spus de ce vroia să cumpere o maşină. În ceea ce priveşte antecedentele, are ceva fapte din perioada minoratului, ceva lovire, dar nimic de genul ăsta. Nimic care să ducă la concluzia că s-ar putea întâmpla o asemenea nenorocire. Faptele din minorat nu atrag starea de recidivă. Nu ştiu când a obţinut permisul. Nu ştiu care sunt pedepsele, este în atribuţia instanţei de judecată dar din păcate acuzaţiile sunt grave şi pedepsele sunt mari. Am discutat cu d-lui şi probabil dacă instanţa va dispune arestarea preventivă nu vom formula contestaţie. Probabil la acest moment este mai bine pentru d-lui să rămână în stare de detenţie, familia se teme, a fost ameninţată. Sunt destul de speriaţi de consecinţe”, a încheiat avocatul Daniel Prunău.

De la IPJ Brăila ni s-a comunicat ieri că în cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor calificat şi tâlhărie calificată. Bărbatul acuzat a fost reţinut pentru 24 de ore şI apoi a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Aseară, instanţa a decis să emită faţă de Parfenie mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro