Mergi la conţinutul principal

Atacatorii unui taximetrist gălăţean, săltaţi de poliţiştii brăileni

Zilele trecute, poliţiştii brăileni au fost pe urmele a doi tineri din Galaţi, cercetaţi după ce au tâlhărit şi ameninţat cu un pistol de tip airsoft un taximetrist. Cei doi l-au obligat pe şoferul de taxi să coboare din maşină, după care au plecat cu autoturismul furat, marca "Chevrolet Aveo", spre Brăila, unde au fost prinşi de poliţişti.
În maşina imobilizată în cartierul Chercea, poliţiştii brăileni au găsit un pistol tip airsoft şi un cuţit. Ancheta în acest caz de tâlhărie este efectuată de poliţiştii gălăţeni, unde a fost comisă infracţiunea.
Potrivit Mediafax, în comunicatul de presă transmis de Poliţia Judeţeană Galaţi, un tânăr de 24 de ani, taximetrist în Galaţi, a sesizat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, printr-un apel la 112, că după ce a făcut o cursă cu doi tineri necunoscuţi, în cartierul Dimitrie Cantemir, a fost ameninţat de aceştia cu un pistol şi determinat să coboare din autoturism. Întrucât cei doi au plecat cu maşina tip taxi spre Brăila, imediat au fost alertate toate echipajele de siguranţă publică din Galaţi şi Brăila. În miez de noapte, un echipaj de poliţie din Brăila a oprit în trafic maşina furată, în care se aflau cei doi tineri în vârstă de 22, respectiv 25 de ani. "În noaptea de 31 iulie spre 1 august, la ora 00.16, o patrulă de poliţie din cadrul Biroului Ordine Publică a fost dirijată în zona cartierului Chercea pentru identificarea în trafic a unui autoturism - regim taxi, cu număr de înmatriculare în Galaţi. În jurul orei 00.30, autoturismul a fost depistat pe strada Brazdei, fiind identificaţi doi tineri, domiciliaţi în Galaţi, respectiv conducătorul auto şi pasagerul", a precizat agent şef adj. Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Poliţiştii au stabilit că tânărul de 22 de ani, aflat la volanul maşinii furate, consumase alcool, rezultatul testului indicând 0,51 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Pasagerul consumase şi el alcool, acesta prezentând o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool în aerul expirat. Poliţiştii brăileni au percheziţionat autoturismul şi au găsit un pistol cu bile tip airsoft, un cuţit cu lama de 13 centimetri şi două plăcuţe de înmatriculare. Acestea fuseseră, se pare, furate de cei doi tineri de la un autoturism parcat, cu intenţia de a le schimba cu ale maşinii furate. S-a stabilit că în timpul deplasării spre Brăila, cei doi tineri au aruncat din autoturism un telefon mobil aparţinând taximetristului, pentru a nu fi localizaţi prin sistemul GPS.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi continuă cercetarile în acest caz, pentru tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro