Mergi la conţinutul principal

Atacatorii din Club “Acapulco” adună lunile de arest

judecătorii Tribunalului Brăila au prelungit măsura arestului preventiv faţă de inculpaţii  Gălăţeanu Costică, Neacşu Marian Cristian, Şerban Robert, Neacşu Marian, Postelnicu Cristian Florentin şi Ivanovici Fănel • s-a menţinut şi măsura controlului judiciar faţă de alţi 6 inculpaţi în dosar, cu anumite obligaţii impuse, printre care interdicţia de a părăsi ţara • în octombrie 2016, indivizii au năvălit cu topoare, săbii şi cuţite în clubul de pe Faleza Dunării şi au agresat mai multe persoanele

 

Anul 2018 nu a început prea bine pentru inculpaţii din dosarul “Acapulco”, faţă de aceştia fiind prelungite măsurile preventive. Şase dintre atacatorii din clubul de pe Faleza Dunării au mai primit încă o lună de arest preventiv, în timp ce alţii şase sunt cercetaţi sub control judiciar. Dosarul în care sunt judecaţi inculpaţii, pentru infracţiunea de tentativă la omor, este pe rolul instanţei, iar următorul termen a fost stabilit pentru data de 9 februarie.

În schimb, la sedinţa din 26 ianuarie, instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii Gălăţeanu Costică, Neacşu Marian Cristian, Şerban Robert, Neacşu Marian, Postelnicu Cristian Florentin şi Ivanovici Fănel. “Menţine în continuare această măsură preventivă faţă de aceşti inculpaţi. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii Manole Ionuţ Alexandru, Bărbulescu Constantin Georgian, Radu Florin, Corli Mihăiţă Iordănel, Zaharia Daniel Iulian şi Chiriţă Cosmin Valentin. Din oficiu, dispune modificarea obligaţiei de a nu părăsi limita teritorială a Municipiului Brăila luată faţă de inculpaţii Bărbulescu Constantin Georgian, Radu Florin şi Corli Mihăiţă Iordănel, în sensul instituirii pentru aceşti inculpaţi a obligaţiei de a nu depăşi fără acordul instanţei de judecată limita teritorială a ţării. Pe durata măsurii, inculpaţii aflaţi sub control judiciar trebuie să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila conform programului de supraveghere”, este soluţia dispusă de Tribunalul Brăila. Inculpaţii nu au voie să plece din ţară şi nici să intre în legătură unul cu celălalt, cu persoane vătămate sau cu martorii din cauză. În caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

 

Atacul violent din club

Scandalul din Club “Acapulco” a izbucnit în seara de 8 octombrie 2016, dintr-un motiv stupid: refuzul unui barman de a se duce după ţigări. De aici au pornit ameninţările, iar acesta a cerut ajutorul unuia dintre inculpaţi şi s-a pornit “războiul” în locul de distracţie. În jurul orei 22.30, Costică Gălăţeanu, înarmat cu o sabie, şi Marian Neacşu, înarmat cu un topor, împreună cu alte aproximativ 8-10 persoane, toate înarmate cu arme albe (săbii şi cuţite), au pătruns prin distrugerea uşii de acces în localul “Acapulco”. Folosind armele, aceştia au lovit persoanele vătămate Georgian I., Marian Mădălin I. şi Marian V., acestuia din urmă provocându-i-se un traumatism cranio-cerebral cu plăgi contuze şi plăgi tăiate şi fracturi ale calotei craniene, precum şi pe braţe şi picioare (leziuni de apărare), ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 25 - 30 zile. Oamenii din club au fost nevoiţi să se refugieze în dependinţe ori să părăsească localul în fugă. După aproape două săptămâni, anchetatorii au reuşit să îi identifice pe câţiva dintre autorii atacului din club, trei persoane fiind arestate, pentru infracţiunile de tentativă la omor, port şi folosire de obiecte periculoase, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere. Primii trimişi în spatele gratiilor au fost Costică Gălăţeanu, Marian Cristian Neacşu şi Robert Şerban. La scurt timp, acestora li s-au mai alăturat şi alţii.

În aprilie 2017, procurorii au definitivat cercetările în dosarul “Acapulco” şi au dispus trimiterea în judecată a 8 inculpaţi, fiind vorba despre un prim lot. Dintre aceştia, şase sunt acuzaţi de infracţiunile de tentativă la omor şi complicitate, ceilalţi doi intrând ulterior în lista acuzaţilor, întrucât s-a constatat că au dat declaraţii mincinoase, unul dintre aceştia fiind chiar DJ-ul de la club.

Potrivit rechizitoriului, Gălăţeanu Costică, de 48 de ani, recidivist, Neacşu Marian Cristian, zis “Calo”, de 23 de ani, Şerban Robert, zis “Florin”, de 26 de ani, au fost cercetaţi în stare de arest preventiv pentru tentativă de omor calificat, iar Postelnicu Cristian Florin, zis “Călugărul”, de 18 ani, cu antecendente penale, Manole Ionuţ Alexandru, de 29 de ani, Radu Florin, de 37 de ani, sunt judecaţi pentru complicitate la tentativă la omor. În lista acuzaţilor mai sunt inculpaţii Bălan Sorinel Nicuşor ( DJ-ul din club) şi Bărbulescu Constantin Georgian, ei fiind acuzaţi de mărturie mincinoasă, după cum arată procurorul.

În luna iulie, procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, a finalizat cercetările şi a dispus trimiterea în judecată a lotului II din dosarul “Acapulco”, compus din cinci inculpaţi în frunte cu Marian Neacşu, zis “Marin”, de 37 de ani, infractor deosebit de periculos, care s-a sustras de la cercetări, acesta fiind acuzat de tentativă de omor. Au mai fost trimişi în judecată Mihăiţă Iordănel C., 17 ani (fiul lui Neacşu), Fănel I., 17 ani, Daniel Iulian Zaharia, 27 ani, acuzaţi de complicitate la tentativă de omor, şi Cosmin Valentin Chiriţă, 21 ani, care este anchetat pentru mărturie mincinoasă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro