Mergi la conţinutul principal

Atacator de-al lui Buricea, prins la Bacău

Încă unul dintre membrii grupării din Vărsătura, condamnat pentru participarea la atacul asupra familiei "Buricea" din octombrie 2006, a ajuns în spatele gratiilor. Eugen Grozea, zis "Ceauşescu", era urmărit la nivel naţional şi internaţional, deoarece se sustrăgea de la executarea unei pedepse de 4 ani închisoare. Interlopul de 36 de ani, condamnat pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri, a fost prins la Bacău.
Potrivit informaţiilor oferite de Biroul de Presă al Poliţiei brăilene, în ziua de 24 august, la orele 12.00, poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Urmăriri s-au deplasat în municipiul Bacău, având informaţii că interlopul se află prin zonă. În colaborare cu lucrători ai Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, poliţiştii brăileni l-au depistat şi reţinut pe Eugen Grozea (36 de ani), zis "Ceauseşcu", urmărit la nivel naţional şi internaţional. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila.

În aceeaşi cauză, poliţiştii continuă cercetările şi investigaţiile pentru depistarea şi arestarea altor doi participanţi la comiterea atacului asupra familiei Buricea, urmăriţi la nivel naţional şi internaţional. Singurii care se mai bucură deocamdată de libertate, deşi ar trebui să fie la închisoare, sunt Angelin Viorel Ciurea, condamnat la 3 ani închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri, şi Gabriel Chioreanu, zis "Bender", condamnat la 3 ani închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi 2 ani pentru fals intelectual. "Cine poate da relaţii despre prezenţa acestora în municipiul sau judeţul nostru este rugat să se adreseze celei mai apropiate unităţi de Poliţie ori să apeleze numărul de urgenţe 112", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Anul acesta, poliţiştii brăileni au mai capturat şi alţi membri ai grupării "Caţali" implicaţi în acelaşi scandal din 2006. În luna iunie, a ajuns la "mititica" şi Gigel Beşchea, zis "Gigi Luk", condamnat la 3 ani închisoare pentru participare la atacul asupra familiei Buricea. În luna aprilie, un alt membru al grupării, Nicolae Pătraşcu, a fost reţinut la Bihor. Interlopii fac parte dintre cei 17 indivizi ai grupării din Vărsătura care, în frunte cu liderul lor, au fost condamnaţi pentru participare la scandalul din octombrie 2006. Aproape cinci ani le-au trebuit magistraţilor pentru a definitiva dosarul în care Radu Bogăţeanu - zis "Romică", Adrian Bălan (n.r. - decedat), Nicolae Pătraşcu, Gigel Beşchea, Angelin Ciurea, Gabriel Chioreanu şi Sorin Lazăr au primit câte 3 ani de închisoare cu executare în penitenciar. De asemenea, Eugen Grozea a primit 4 ani, iar Cristinel Cristea un an, ambele pedepse cu executare, în timp ce Costin Caluda, Valentin Prisacă, Cristian Doda şi Ionuţ Ranete au fost condamnaţi la câte 3 ani de închisoare cu suspendare. Cele mai mici pedepse le-au primit Nicuşor Ionaşcu (un an cu suspendare) şi Vasile Ciumanghel, Florin Alexandru Gheorghe şi Dragoş Sorin Ilie, minori la data comiterii faptei, care au fost condamnaţi la câte 6 luni cu suspendare. Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 4 octombrie 2006, în jurul orei 22.00, inculpaţii s-au deplasat în cartierul Radu Negru, la blocul T, unde locuieşte familia fraţilor Buricea, în scop de răzbunare. Ei au aruncat cu pietre în geamurile apartamentului, afectând şi alte locuinţe învecinate. În timpul atacului au fost distruse şi două autoturisme parcate în curtea interioară a blocului, ai căror proprietari se aflau în vizită la fraţii Buricea. Acuzarea a mai precizat că interlopii din Vărsătura au proferat ameninţări şi expresii jignitoare, tulburând grav liniştea şi ordinea publică în zonă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro