Mergi la conţinutul principal

Atac sângeros la o frizerie din Obor

* azi-dimineață, fostul soț și actualul concubin al unei femei s-au întâlnit la frizerie și au intrat în conflict * inițial, concubinul l-ar fi lovit pe celălalt bărbat de 40 de ani, iar acesta a reacționat și l-a înjunghiat cu foarfeca în picior * tot atacatorul a sunat apoi la numărul de urgență

 

 

Doi bărbați au intrat în conflict în timp ce se aflau la o frizerie din cartier Obor. Fostul soț și actualul concubin al unei femei au intrat în conflict, apoi unul l-a înjunghiat pe celălalt cu o foarfecă. După cum au stabilit polițiștii, inițial, concubinul l-ar fi lovit pe fostul soț, iar acesta a reacționat și l-a înjunghiat pe concubin cu foarfeca.

Azi-dimineață, în jurul orei 10.30, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de un bărbat de 40 de ani din Brăila cu privire la faptul că l-a înjunghiat pe concubinul fostei soții, în vârstă de 43 de ani. Atacul violent s-a produs chiar la frizeria ce aparține femeii pentru care s-au bătut cei doi bărbați, situată la intersecția străzii Școlilor cu strada Cms. Erou Popovici, după cum ne-a transmis un martor. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și i-au identificat pe cei implicați în agresiune. S-a stabilit că ambii bărbați erau în incinta frizeriei când între ei a izbucnit cearta. Bărbatul înjunghiat a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a rămas internat. Agresorul a fost preluat de polițiști și dus la audieri, în funcție de rezultatele medicale urmând să se facă încadrarea juridică a faptei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro