Mergi la conţinutul principal
“Gorila” şi “Nepo”, arestaţi pentru distrugere prin incendiere

Atac cu cagule în cartierul Chercea

• în noaptea de 10/11 septembrie 2016, Mihăiţă-Iulian Cristovici, zis “Gorila”, individ cu antecedente penale, şi Ionuţ Buzoianu, zis “Nepo”, şi-au pus cagule şi au aruncat cinci litri de benzină peste maşina unui fost prieten, ca să se răzbune • autoturismul a ars în proporţie de 95%, iar flăcările s-au extins, punând în pericol vieţile locatarilor şi proprietăţile de pe strada Barbu Ştefănescu Delavrancea, din cartierul Chercea • în momentul în care “Gorila” a fost căutat de poliţişti, a dat drumul câinilor şi s-a baricadat în casă • probă la dosar: imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă •

 

Indivizi deosebit de periculoşi aruncaţi după gratii.

Reţinuţi, marţi, pe ordonanţă emisă de către procuror, Mihăiţă-Iulian Cristovici, zis “Gorila”, în vârstă de 28 de ani, cu antecedente penale, şi Ionuţ Buzoianu, zis “Nepo”, de 22 de ani, au fost arestaţi preventiv ieri, pentru comiterea infracţiunii de distrugere prin incendiere. Cei doi riscă între 2 şi 7 ani de închisoare după ce, în noaptea de 10/11 septembrie 2016, şi-au pus cagule pe cap, au aruncat cinci litri de benzină peste maşina unui cunoscut şi apoi i-au dat foc, punând în pericol proprietăţile învecinate, dar şi vieţile locatarilor de pe strada Barbu Ştefănescu Delavrancea, din cartierul Nedelcu P. Chercea, precizează anchetatorii. În momentul în care a fost căutat la domiciliu, Cristovici a dat drumul câinilor (unul dintre aceştia fiind Rottweiler!) şi s-a baricadat în casă, în timp ce Buzoianu a refuzat să dea declaraţii în faţa procurorului şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Brăila. 

 

“Ia nişte benzină şi dă-i foc!”

Potrivit procurorului Marius Iacob, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila – magistratul care a coordonat ancheta în dosarul “Gorila & Nepo” - în noaptea de 10 spre 11 septembrie 2016, Mihăiţă-Iulian Cristovici, zis “Gorila”, s-a hotărât să se răzbune pe un fost prieten de-al său, Ştefan, într-un mod tipic grupărilor interlope brăilene. “Gorila” a luat de acasă un bidon cu cinci litri de benzină, o cagulă din material textil de culoare neagră, un ciorap de damă şi un prosop, după care s-a deplasat pe strada Barbu Ştefănescu Delavrancea, din cartierul Nedelcu P. Chercea, unde se afla parcat autoturismul Seat Ibiza, proprietatea lui Ştefan Popa.

Concomitent, Cristovici l-a contactat pe amicul său, Ionuţ Buzoianu, zis “Nepo”, care i s-a alăturat. Mihăiţă-Iulian Cristovici şi-a tras cagula pe cap, iar Ionuţ Buzoianu ciorapul de damă şi gluga hanoracului şi, în jurul orei 2:00, au ajuns pe Barbu Ştefănescu Delavrancea. În continuare, Cristovici a golit bidonul cu cei cinci litri de benzină peste toată caroseria autotorismului, iar Buzoianu a aprins prosopul îmbibat cu benzină şi apoi a dat foc bolidului parcat parţial pe trotuar. În acel moment, în locuinţă se aflau părinţii şi concubina lui Ştefan, care s-au speriat de moarte, văzând flăcările.

După ce au dat foc maşinii Seat Ibiza, piromanii au fugit. În urma lor, locatarii de pe strada Barbu Ştefănescu Delavrancea au sesizat poliţia şi au încercat să ajute la stingerea incendiului.

Potrivit procesului verbal de intervenţie întocmit de pompierii brăileni, cercetării la faţa locului şi raportului de expertiză tehnică întocmit de autorităţi, autoturismul incendiat în noaptea de 10/11 septembrie 2016 a ars în proporţie de 95% (a rămas doar scheletul metalic), fiind totodată distruşi trei metri liniari din gardul imobilului în dreptul căruia fusese staţionat autovehiculul.

“Odată cu intervenţia pompierilor, au fost salvate imobilul de la numărul ..., precum şi un alt autoturism, aflat în curtea acestuia. Expertiza efectuată în cauză a concluzionat că incendiul a fost de tip ARSON (incendiere intenţionată) şi a fost de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri din zonă. Desfăşurarea întregului eveniment a fost surprinsă de camerele video ale imobilului în dreptul căruia a avut loc fapta”, precizează procurorul de caz.

Suspectat încă de luna trecută, “Gorila” a făcut imprudenţa să facă afirmaţii incriminatoare la telefon, în timp ce discuta cu o cunoştinţă (femeie). El a îndemnat-o pe aceasta, de mai multe ori, să-i urmeze exemplul: “Ia nişte benzină şi dă-i foc!”

În ziua de miercuri, 26 octombrie 2016, în baza împuternicirii date de procuror, poliţiştii de la Investigaţii Criminale împreună cu trupe SAS au descins la domiciliul lui Mihăiţă-Iulian Cristovici, zis “Gorila”, din cartierul Chercea, pentru a-l aduce la audieri. Potrivit anchetatorilor, văzându-i pe poliţişti, “Gorila” a dat drumul câinilor (un maidanez şi un Rottweiler) şi s-a baricadat în casă, după ce spusese că merge în locuinţă ca să-şi ia actul de identitate. Anchetatorii au pierdut câteva ore bune ca să obţină un mandat de aducere emis de judecător şi să vină din nou la poarta piromanului din Chercea. În final, “Gorila” a ieşit de bunăvoie din casă şi s-a pus la dispoziţia poliţiştilor.

Ionuţ Buzoianu, zis “Nepo” a refuzat să dea declaraţii în faţa anchetatorilor, precum şi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Brăila, în momentul discutării propunerii de arestare preventivă. A negat că ar fi particpat la comiterea faptei, deşi a fost destul de uşor recunoscut în urma vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere (are un defect vizibil la piciorul drept). Cât despre “Gorila”, acesta şi-a schimbat declaraţiile date în faţa anchetatorilor, afirmând, în final, că ar fi fost însoţit de un alt tânăr, care seamănă cu Buzoianu.

Ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Brăila a emis pe numele suspecţilor mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, aceştia riscând, potrivt art. 253 alin. 4 din Codul penal, între 2 şi 7 ani de închisoare.   

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro