Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

"Asteptam intii verdictul instantelor"

Presedintele Federatiei Romane de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, ca o eventuala reanalizare pe linie sportiva a cazului "Valiza" va fi facuta doar dupa judecarea cazului de catre justitie.
Sandu considera ca imaginea fotbalului romanesc va fi afectata de acest scandal. "Asteptam verdictul instantelor si apoi vom putea interveni. Aceasta premiere eu nu o apreciez ca o dare de mita, dar nu este permisa de regulament. Vom vedea ce se va intimpla in instante. Fotbalul romanesc are de pierdut ca imagine, Germania, Polonia si Italia au avut probleme, iar Serbia are probleme acum. Eu sper sa se ia masuri drastice. Comisiile au toate prerogativele si regulamentul disciplinar in mina", a spus presedintele FRF.
Intrebat daca membrii comisiilor federale vor judeca acest caz dupa stenogramele convorbilor telefoncie facute publice in ultima vreme, Sandu a spus ca o decizie va fi luata doar dupa ce instanta va da un verdict: "Aceste materiale care au aparut in presa sint probe in instanta, dar nu au fost trimise la FRF. Trebuie sa se pronunte instantele. Cind ii vad ca zic ca stiau ca sint ascultati... E problema lor. Eu astept decizia finala. Nu sint atit de entuziasmat fara un verdict final".
Referitor la antrenorul echipei nationale de fotbal, Victor Piturca, trimis in judecata pentru marturie mincinoasa, Sandu a spus ca acesta nu va mai putea fi selectioner daca ajunge la "puscarie". "Asta e in afara contratului sau cu FRF. El s-a dus la solicitarea unui prieten, nestiind ca din punctul de evedere al legislatie el incalca nu stiu ce lege. Ma duc sa constat ca unul vrea sa vinda terenul, iar altul sa ia banii. Facem din tintar armasar cu o asemenea semnatura, dar e dreptul Parchetului. Piturca este major, e vaccinat, are bani de avocat. Astea sint chichite avocatesti. Daca il baga in puscarie, e clar ca nu poate pregati echipa nationala", a mai spus Sandu.
Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost deferit justitiei, joi, de procurorii anticoruptie in dosarul "Valiza", alaturi de alte cinci persoane, intre care si selectionerul echipei nationale de fotbal, Victor Piturca.
Gigi Becali este acuzat de doua infractiuni de dare de mita si de fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Alaturi de el au mai fost trimisi in judecata Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piturca, Radu Gheorghe Marino si Raul Volcinschi.
Selectionerul Victor Piturca este acuzat de favorizarea infractorului. Vicepresedintele Consiliului de Administratie al clubului Steaua, Teia Sponte, este acuzat de complicitate la dare de mita. Alina Ciul, unul din avocatii lui Becali, este acuzata de favorizarea infractorului si fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Lui Radu Marino, procurorii anticoruptie ii imputa doua fapte de fals in inscrisuri sub semnatura privata, el fiind acuzat totodata si de favorizarea infractorului. Tot pentru favorizarea infractorului va fi judecat si Raul Volcinschi.
Jucatorii echipei Steaua Mirel Radoi si Petre Marin vor fi cercetati de Parchetul de pe linga Judecatoria Sectorului 1 pentru marturie mincinoasa, in legatura cu declaratiile pe care le-au dat in dosarul "Valiza", in care Gigi Becali a fost trimis, joi, in judecata.
Potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii DNA in dosarul "Valiza", s-a decis disjungerea si continuarea cercetarilor fata de marturiile mincinoase pe care cei doi jucatori le-ar fi dat pe parcursul anchetei. In documentul citat se arata ca cercetarea penala fata de Radoi si Marin pentru marturie mincinoasa va fi facuta de Parchetulu de pe linga Judecatoria Sectorului 1.
In 7 mai, in ziua etapei a XXXIV-a, ultima a Ligii I, DNA a retinut, la Cluj-Napoca, cinci persoane care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro, bani de la Gigi Becali, care se presupune ca urmau sa ajunga la jucatorii Universitatii Cluj daca acestia ar fi obtinut cel putin un egal in meciul cu concitadina CFR si Steaua ar fi devenit campioana.
Printre persoanele duse la DNA Cluj pentru audieri s-au aflat jucatorul Gigel Coman (Universitatea Cluj) si vicepresedintele Consiliului de Administratie al FC Steaua, Teia Sponte, dar si doi bodyguarzi ai lui Gigi Becali.
DNA a anuntat ulterior ca Gigi Becali, Teia Sponte, presedintele Universitatii Cluj, Anton Dobos, si o cunostinta a acestuia, Traian Bendorfean, sint urmariti penal pentru fapte de coruptie.
Cazul a ajuns si in atentia Comisiei de Disciplina a FRF. Astfel, echipa Steaua Bucuresti a fost penalizata, la 4 iunie, cu sapte puncte, iar formatia Universitatea Cluj cu sase puncte dupa scandalul valizei cu bani. Finantatorul Gigi Becali a fost suspendat timp de doi ani si i s-a interzis accesul pe orice stadion pe aceeasi perioada si a primit o amenda de 200.000 de lei, iar presedintele de atunci al gruparii ardelene, Anton Dobos, a primit aceeasi sanctiune ca Gigi Becali. De asemenea, jucatorii Gigel Coman (Universitatea Cluj) si Petre Marin (Steaua) au fost suspendati cite sase luni si amendati cu 180.000 de lei.
Comisia de Apel a pastrat aceste sanctiuni, dar Curtea de Arbitraj pentru Fotbal (CAF) a anulat toate deciziile luate de Comisia de Disciplina. Doar Becali si Dobos au primit din partea CAF o suspendare de sase luni si o penalitate de 200.000 de lei, fara a li se interzice accesul pe stadion.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii