Mergi la conţinutul principal

Astazi se sustine examenul de titularizare

Daca absolventii de clasa a opta si cei de liceu pot rasufla linistiti, Intrucit si-au Incheiat socotelile legate de examene, pentru profesori greul abia Incepe. Astazi, o parte dintre acestia sunt asteptati In banci, In sala de testare, pentru a sustine examenul de titularizare. Este vorba de cei care s-au inscris la centrele de examen de la Liceul "Panait Cerna" si "Pedagogic", urmind ca miine, sa se prezinte la examen candidatii inscrisi in centrele organizate la Grupul Scolar "Mihail Sebastian" si Grupul Scolar "Anghel Saligny". Deoarece Braila este judet pilot in descentralizarea sistemului de invatamint, si anul aceasta, ca de altfel in fiecare an, s-au produs modificari in privinta metodologiei de desfasurare a examenului de titularizare si, implicit, a zilelor de sustinere a probelor scrise. Acest lucru i-a indus in eroare pe mai multi candidati braileni incrucit, ieri, putin dupa ora 8.00, la cele doua centre unde se sustin primele probe, respectiv "Cerna" si "Pedagogic", era miscare. Mai exact, unii candidati, stiind ca, in mai toata tara, proba scrisa a examenului de titularizare se desfasoara in ziua de luni, s-au prezentat la centru in ideea de a intra in examen. Vazind ca, de fapt, examenul se sutine a doua zi, o parte din ei au cerut informatii la secretariatele centrelor de examinare, in timp ce altii, mai neincrezatori, s-au indreptat chiar catre Inspectoratul Scolar pentru a cere lamuriri in privinta situatiei, cu toate ca la avizierul unitatilor era subliniat clar ca proba scrisa se desfasoara pe 18, respectiv 19 iulie. "Am auzit dimineata la radio ca azi se da titularizarea si ca urmeaza ca in mai putin de o ora sa se extraga varianta de subiect si am venit in mare graba sa vad ce se intimpla, daca se da sau nu examen azi. Stirea mi-a creat emotii mari; am crezut ca o sa pierd examenul, lucru pe care nu mi l-as fi permis", a spus ingrijorat un candidat de la "Cerna".

Subiecte si bareme de corectare elaborate de comisii judetene

Examenul de astazi este programat sa Inceapa la ora 10.00 si se va
desfasura in doua centre, la Liceul "Cerna" si "Pedagogic". Candidatii trebuie sa fie In salile In care au fost repartizati cu cel putin o ora Inainte de Inceperea probei. Testarea va dura patru ore, iar lucrarea se va da atit din domeniul de specialitate al fiecarui concurent, cit si din metodica predarii.
Concurenta din acest an la examenul de titularizare este moderata,
avind In vedere ca pentru ocuparea celor 869 de catedre
titularizabile, adica in catedra sint 18 ore pe saptamina, cit prevad
normativele, "se lupta" 900 de candidati. In caz ca nu prind un
asemenea loc, candidatii mai au la dispozitie 331 de fractiuni de
posturi.
Spre deosebire de celelalte judete, unde subiectele au fost elaborate de specialisti din minister si extrase public, la Braila ca oras pilot, s-au organizat comisii de elaborare a subiectelor, a baremelor de corectare si de evaluare a lucrarilor, fiecare comisie avind un presedinte. In fiecare zi de examen, presedintele se prezinta la Centrul de examen si, impreuna cu membrii comisiei, elaboreaza cele trei variante de subiecte, dupa care se trage la sorti una dintre acestea. Dupa 48 de ore de la finalizarea examenului se vor afisa rezultatele. In aceeasi zi, adica pe 21 iulie, pina la ora 16.00, cei nemultumiti de rezultat vor putea face contestatii. La nivel judetean va fi o singura comisie de contestatii, un singur presedinte, cu subcomisii pentru fiecare disciplina. Rezultatele finale, in ordinea descrescatoare a mediilor obtinute de candidati, se vor afisa pe 25 iulie. Repartitiile candidatilor care au obtinut cel putin media 5.00, nu se vor face computerizat, ca pina acum, ci prin sedinta publica. Aceasta va avea loc in perioada 26 - 28 iulie, in fiecare centru de examen, pentru fiecare disciplina si pentru fiecare post, fiecare disciplina avind stabilit un anumit interval orar. Pentru a fi profesor titular, orice candidat trebuie sa ia la examen cel putin nota 7.00. O alta noutate ce decurge din faptul ca sintem judet pilot pentru descentralizare este aceea ca odata acceptat un post in sedinta publica nu se mai poate renunta la el decit daca se paraseste sistemul de invatamint. Cadrele didactice care nu au posturi titularizabile, vor putea ocupa posturi, tot in sedinta publica, prin suplinire. La medii egale, primul criteriu de departajare il va constitui continuitatea pe post. Posturile care ramin vacante se vor ocupa in a doua sesiune de repartizari, de la sfirsitul lunii august.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro