Mergi la conţinutul principal

Astazi, incep Campionatele Europene de tenis pe echipe

Lotul de tenis de cimp al Romaniei va decola, astazi dimineata, spre Austria pentru a participa la editia 2007 a Campionatului European pe echipe, competitie rezervata sportivilor de la categoria de virsta 15-16 ani. Din reprezentativa tarii noastre fac parte trei jucatori: Laurentiu Gavrila de la Pitesti, Valentin Mihai din Constanta, dar si braileanul Sebastian Ionescu reprezentantul clubului TC Venus.
Tenismenul brailean a obtinut dreptul de a participa la aceasta competitie in urma unui turneu ce a avut loc la inceputul lunii ianuarie, la Centrul National Tenis din Bucuresti. Cu toate ca implineste 15 ani abia luna viitoare, Sebastian Ionescu a incheiat competitia pe locul al treilea si a fost cooptat in echipa Romaniei pentru confruntarea continentala.
Pregatirile in vederea primului concurs international din acest an le-a facut in Braila cu antrenorul Gheorghe Goleanu.
"Dupa turneul de la Bucuresti ne-am axat pregatirea pe cresterea fortei si preciziei la serviciu, pe viteza de deplasare si de executie in timpul jocului. Sebastian este pregatit si se afla intr-o forma fizica buna. De data aceasta este si mai relaxat deoarece nu pe umerii lui va apasa tensiunea partidelor. El va fi titular in partida de dublu si probabil ca va evolua si la simplu, dar numai in cazul in care, unul dintre primii doi jucatori nu va da randamentul asteptat" a declarat Gheorghe Goleanu.
De doua zile reprezentantul TC Venus se afla in cantonament la Bucuresti si se pregateste pentru competitia europeana care va incepe astazi, dupa-amiaza.

Tenismenul brailean nu este la prima competitie de acest gen

Reprezentantul clubului brailean a mai participat la astfel de competitii anii trecuti insa la o categorie de virsta mai mica si a avut prestatii foarte bune reusind sa se impuna in fata unor jucatori de top.
"Anul trecut, inainte de a pleca la cele patru turnee internationale la care am fost invitat, in calitate de component al lotului national, am participat la europenele pe echipe rezervate categoriei de virsta 14 ani. Romania a fost repartizata intr-o grupa grea cu Rusia, Turcia, Suedia, Belgia si Franta si cu toate acestea s-a calificat mai departe reusind chiar sa ajunga intr-o faza superioara. Ceea ce m-a bucurat insa si mai mult a fost faptul ca am reusit sa-i inving pe patru dintre primii zece tenismeni ai acestei categorii de virsta" a declarat Sebastian Ionescu.
Contactat telefonic Sebastian Ionescu s-a aratat increzator in fortele sale si considera ca Romania are sanse sa treaca de prima etapa a competitiei.
"Avem, se pare, o grupa foarte puternica din care face parte campioana europeana Bosnia, dar si alte tari cu un tenis bine reprezentat, Italia si Croatia, dar sint convins ca vom trece cu bine de aceasta etapa. Ma simt foarte bine si daca voi avea ocazia ma voi bate pentru victorie" a mai precizat elevul lui Gheorghe Goleanu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro