Mergi la conţinutul principal

Astăzi, PSD-iştii brăileni îşi aleg preşedintele

Social-democraţii brăileni încep negocierile pentru selectarea candidaţilor la alegerile locale din 2016. PSD-iştii vor avea, astăzi, Conferinţa Judeţeană Extraordinară a partidului, în cadrul căreia îşi vor alege noua conducere şi viitorul Biroul Politic. Potrivit prim-vicepreşedintelui PSD Brăila, Aurel Simionescu, evenimentul va avea loc la ora 17:00, la Casa Tineretului. După acest episod, principala temă a pesediştilor va fi selectarea echipei cu care vor intra în alegerile locale de anul viitor. "Noi o să avem mâine (n.r. - astăzi), Conferinţa Judeţeană Extraordinară. Acolo va trebui să abordăm şi o linie în ceea ce priveşte alegerile locale şi după aceea, evident, cele parlamentare, deşi ele vor fi mai târziu. Dar avem oricum fixate nişte termene. Chiar în programul de activităţi este prevăzut că undeva în luna decembrie trebuie să avem lucrurile lămurite, adică până să intrăm în sărbătorile de iarnă. Pentru că după aceea, cu certitudine va începe un anumit tip de campanie. Vor apărea şi sondajele. Le aştept şi pe cele ale colegilor noştri de la PNL, care deja fac astfel de sondaje. Vom vedea care sunt rezultatele. Numai că eu vă aduc aminte că în 2004 - 2008 aveam un candidat, iar cu o săptămână înainte l-am schimbat. Aşa că trebuie să vedem lucrurile astea pe secvenţe şi pe momentele respective. Dar nu avem o problemă deosebită la Brăila în legătură cu cei care vor candida. Avem de unde să punem candidaţi", a declarat Simionescu. Mergând pe aceeaşi linie, Aurel Simionescu nu a exclus posibilitatea să se înscrie la o nouă candidatură pentru Primăria Municipiului Brăila în 2016.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro