Mergi la conţinutul principal

Astăzi, de la ora 17.00, la Chiscani are loc derby-ul menţinerii în Liga a III-a

• adversare sunt Sportul Chiscani şi ACSM Olteniţa • în deschidere are loc un meci între echipele de juniori Sportul Chiscani şi Viitorul Ianca • sâmbătă, Victoria Traian o întâlneşte pe Delta Dobrogea Tulcea şi poate bifa prima victorie din acest campionat

 

Astăzi, de la ora 17.00, în cadrul etapei a 20-a a Ligii a III-a, Seria a II-a, Sportul Chiscani întâneşte pe teren propriu, într-un derby al supravieţuirii în acest eşalon, pe ACSM Olteniţa. Înaintea disputei directe formaţia gazdă are 11 puncte şi ocupă locul al 12-lea, în timp ce adversara sa, cu 13 puncte, se află o poziţie mai sus. Cu o victorie în partida de astăzi echipa pregătită de Emmanuel Ndigwe ar face rocadă cu adversara sa şi iese din zona retrogradării.

Jucătorii echipei Sportul Chiscani au moralul foarte bun după egalul, 0-0, din Vinerea Mare, de la FCSB2 şi, având sprijinul publicului spectator, pornesc cu prima şansă la victorie. Jucătorii s-au reunit miercuri şi au efectuat  primul antrenament pe terenul al doilea, cel din localitatea Lacu Sărat, iar joi şedinţa de pregătire a avut loc la Chiscani.

Tot lotul este apt pentru acest meci, iar jucătorii se arată dornici de a părăsi zona “nisipurilor mişcătoare”.

În tur, partida dintre ACSM Olteniţa şi Sportul Chiscani s-a încheiat la egalitate, 1-1. Adrian Dobra a marcat în minutul 9 pentru echipa gazdă, Sorin Techiu a restabilit egalitatea, în minutul 25, după o pasă a lui Gigel Costache.

În deschiderea acestei partide Sportul Chiscani - ACSM Olteniţa, va avea loc un joc oficial din cadrul Campionatului judeţean de fotbal rezervat juniorilor E, fotbalişti născuţi în 2007, între Sportul Chiscani şi Viitorul Ianca. Jocul contând pentru prima etapă a returului acestei competiţii, va avea două reprize a câte 25 de minute fiecare.

Sâmbătă, tot de la ora 17.00, “lanterna roşie” a Seriei a II-a, Victoria Traian o va întâlni pe teren propriu pe Delta Dobrogea Tulcea, formaţie aflată pe locul al 13-lea înaintea acestei runde.

Pentru că întâlneşte o formaţie alcătuită în majoritate din juniori, este un moment prielnic pentru Victoria Traian să-şi treacă în cont primele puncte din acest campionat.

 

Programul meciurilor din etapa a 20-a:

FC Voluntari 2 - Înainte Modelu

Sportul Chiscani - ACSM Olteniţa

Axiopolis Sport Cernavodă - CSM Râmnicu Sărat

Farul Constanţa - Progresul Spartac

Victoria Traian - Delta Dobrogea Tulcea

Agricola Borcea - Metalul Buzău

Unirea Slobozia - FCSB 2.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro