Mergi la conţinutul principal

Astăzi începe Liga Naţională feminină de handbal

Astăzi, de la ora 11.00, HC Dunărea îşi începe traseul din noul sezon competiţional pe teren propriu, în compania echipei HCM Hidroconcas Buzău. Înainte de partida oficială, începând cu ora 10.00, are loc festivitatea de premiere a campioanelor naţionale, handbalistele junioare III şi IV, iar după aceea va fi prezentat lotul cu care va aborda HC Dunărea sezonul competiţional 2009-2010.

Pentru elevele Alexandrinei Soare această întâlnire cu buzoiencele reprezintă încălzirea înaintea unei serii de partide dificile. În tabara brăilencelor există o singură problemă de sănătate, cea a jucătoarei venite de la CNOE, Ana Lazăr, care la mijlocul acestei săptămâni a fost operată la Bucureşti de ligamente şi menisc, fapt pentru care handbalista va sta departe de teren aproximativ şase luni.

Cele două turnee de pregătire câştigate, precum şi dublul succes din week-end-ul trecut în faţa Tomisului şi a Oţelului au creat o stare de spirit foarte bună printre handbalistele brăilene.

HC Dunărea a câştigat ambele partide din sezonul precedent, iar la turneul de la Buzău a învins echipa pregătită de Romeo Ilie, la scor, 36-20.
"Avem un ascendent moral asupra lor pentru că în campionatul trecut le-am învins în ambele jocuri. De obicei, nu fac pronosticuri dar acum pot afirma că nu ne vom împiedica de HCM Buzău. Sunt convinsă că şi în acest sezon brăilenii vor fi alături de noi în momentele critice, iar noi le promitem că vom păşi cu dreptul în noul sezon competiţional", a declarat Alexandrina Soare.

HCM Hidroconcas abia şi-a încropit în pripă un lot de jucătoare, pentru că situaţia financiară a echipei este precară, mai mult gruparea buzoiană nici nu are dreptul de a face transferări timp de un an, după ce o parte dintre fostele jucătoare au depus memorii la FRH.

Declaraţia dată ziarelor locale de antrenorul Romeo Ilie, la mijlocul acestei săptămâni, spune totul despre situaţia actuală din tabăra buzoiană: "Cu şapte rezerve de la opt echipe ce poţi să faci ? N-avem de unde să aducem jucătoare, n-avem dreptul să transferăm şi atunci ce pretenţii putem avea decât să ne batem pentru evitarea retrogradării cu Bacăul, Rapidul şi Reşiţa".

Sala Polivalentă, de nivel european, aşteaptă astăzi spectatorii

Conducerea echipei HC Dunărea şi a DSJ-ului invită publicul brăilean la sala Polivalentă la partida pe care echipa pregătită de Alexandrina Soare o susţine astăzi în compania buzoiencelor. Tot cu acest prilej se face şi inaugurarea sălii, după reabilitare.

Potrivit declaraţiei directorului executiv, Leonard Iftemi, Polivalenta poate găzdui în acest moment orice fel de competiţii internaţionale de handbal.

La rândul său, Eduard Puiu, directorul DSJ, a precizat: "În afară de structura iniţială sala Polivalentă a fost reabilitată şi cosmetizată aproape integral, poate găzdui acum orice competiţie internă sau internaţională, iar publicul iubitor de sport, în speţă cel care vine la partidele de handbal are condiţii civilizate pentru a putea urmări evoluţiile favoritelor. Vreu să mulţumesc pe această cale preşedintelui CJ, Gheorghe Bunea Stancu pentru aportul deosebit pe care l-a avut la renovarea sălii", a declarat Eduard Puiu, directorul DSJ.

Programul meciurilor din prima etapă:
Rulmentul Urban Braşov - CSM Cetate Devatrans
HC Dunărea Brăila - HCM Buzău
Ştiinţa Bacău - HCM Roman
Universitatea Jolidon Cluj - Tomis Constanţa
Oltchim Rm. Vâlcea - HC Oţelul Galaţi
HC Zalău - Universitatea Reşiţa
Rapid CFR Bucureşti - HCM Ştiinţa Baia Mare

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro