Mergi la conţinutul principal

Asociaţia Pescarilor Sportivi Brăila anunţă organizarea Adunarii Generale Extraordinare a Asociaţilor

• evenimentul va avea loc pe 28 august la ora 17.00

 

Pe data de 28 august, la ora 17.00, va avea loc Adunarea Generală Extraordinară a Asociaţilor, o şedinţă organizată de Asociaţia Pescarilor Sportivi Brăila cu sediul în Brăila, Bd. A.I. Cuza, nr 8. În acest moment, conform informaţiilor primite din partea preşedinteleui vasile Niţu, Asociaţia brăileană are 70 de membri plătitori.

“Şedinţa se va desfăşura la magazinul Pescarul Brăilean, situat pe Şoseaua Buzăului. Sunt invitaţi să participe toţi membrii asociaţiei. Pe ordinea de zi va figura o prezentare a numărului membrilor şi a situaţiei financiare a Asociaţiei la data şedinţei, adică le vom spune mebrilor noştri cum s-au cheltuit banii. Vor fi făcute referiri cu privire la magazinul Asociaţiei. Se va alege noul Consiliu Director. Vom prezenta realizările din ultimul an şi vom propune o serie de alte activităţi care după aceea va trebui să fie adoptate de Consiliul Director. În cazul în care cvorumul nu se întruneşte la ora stabilită, şedinţa se va ţine de la ora 18.00, indiferent de numărul membrilor prezenţi. Este perioadă de concedii dar noi anunţăm acest eveniment cu destule zile înainte şi sperăm ca pe 28 august să vină cât mai mulţi membri. Pentru alte detalii referitoare la această şedinţă pot fi contactat telefonic”, ne-a declarat Vasile Niţu, preşedinte Asociaţiei Pescarilor Sportivi Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro