Mergi la conţinutul principal

Asistentul de la Judeţean acuzat de viol rămâne în arest la domiciliu

Judecătoria Brăila a menţinut măsura de arest pentru Viorel Milcu • dosarul în care Milcu este judecat se află pe rolul instanţei, următorul termen fiind în luna martie

 

Viorel Milcu, asistentul din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, acuzat de infracţiunea de viol asupra unei minore care îi era pacientă, nu scapă de arestul la domiciliu. Săptămâna trecută, Judecătoria Brăila a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării la domiciliu luată faţă de inculpat şi a menţinut-o. Dosarul în care este judecat cel în cauză se află pe rolul  instanţei, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 3 martie.

Inculpatul Milcu a reuşit să scape de arestul preventiv, asta după un an de zile. În data de 6 octombrie 2016, prima instanţă l-a trimis acasă pe asistent, contestaţia procurorilor fiind respinsă la Tribunalul Brăila. Chiar dacă stă la domiciliu, acuzatul este sub supraveghere şi trebuie să respecte anumite obligaţii pentru a nu ajunge din nou în spatele gratiilor.

Dosarul în care asistentul este judecat pentru viol a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila în octombrie 2015. Procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Viorel Milcu, 59 de ani, asistentul de la Chirurgie I, arestat pentru că ar fi violat o pacientă de 17 ani, care ajunsese în noaptea de 3 spre 4 iulie 2015 la spital cu apendicită acută. Anchetatorii au stabilit că, de cinci ani, el ridica, în mod necuvenit, un sedativ de la farmacia spitalului, ba chiar se folosea în fals de parafa şi semnătura unui chirurg. Minora a fost ultima victimă a asistentului, însă în rechizitoriul Parchetului se arată că, anterior, 22 de femei tratate ilegal cu Dormicum au relatat comportamentul pervers al asistentului. Oricum, în cazul

minorei de 17 ani, probele ADN l-au incriminat pe asistentul Viorel Milcu, el fiind arestat preventiv la începutul lunii septembrie 2015.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro