Mergi la conţinutul principal

Asistentul acuzat de viol, dat afară de la serviciu!

Bărbatul ale cărui fapte, aşa cum au fost descrise de către anchetatori, au îngrozit Brăila, Viorel Milcu, 59 de ani, asistent medical la Chirurgia Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Brăila, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru viol.
El a fost şi dat afară de la serviciu: Spitalul Judeţean a decis, recent, în şedinţă de Comitet Director, trecerea contractului său de muncă de la faza "îngheţat până la o decizie a instanţei" la etapa de suspendare de drept.
Milcu, care avea 30 de ani vechime în muncă, este acuzat că în luna iulie a acestui an, în noaptea de 3 spre 4, ar fi violat o pacientă de 17 ani, care se internase cu apendicită acută şi colică abdominală. Asistentul - spun anchetatorii - ar fi folosit medicamentul Dormicum, un psihotrop pe care l-ar fi luat chiar din farmacia unităţii medicale.
Reamintim că, potrivit procurorului care a coordonat echipa de anchetă în acest caz, Milcu ar fi abuzat sexual în mod similar mai multe femei care au fost internate în aceeaşi secţie din 2010 până în 2015.
Probele definitorii, totuşi, în acest caz, rămân expertiza bio-ştiinţifică a Institutului de Criminalistică Bucureşti - care relevă prezenţa ADN-ului asistentului în secreţiile vaginale recoltate de la fată (chiar şi fără capete de spermatozoizi), şi declaraţia tinerei.

4 decembrie, primul termen de judecată

Pe 20 noiembrie, instanţa Judecătoriei Brăila i-a respins asistentului pentru a treia oară de la încarcerare contestaţia prin care solicita înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Tot atunci, magistraţii au decis ca prim termen de judecată data de 4 decembrie, dând astfel părţii vătămate dreptul de a-şi angaja avocat.
"Se menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul Milcu Viorel. Pentru ca partea civilă să-şi angajeze avocat, se acordă termen la data de 4.12.2015", se arată pe portalul instanţei brăilene.
Surse din interiorul anchetei ne-au spus că, până la această dată, în cursul cercetării penale, fata care-l acuză pe Milcu de viol nu s-a constituit parte civilă, în sensul că nu a precizat la ce sumă se gândeşte cu titlu de daune morale.
În cadrul termenelor următoare se va impune însă acest lucru, dat fiind faptul că infracţiunea de care este acuzat Milcu nu suportă împăcarea părţilor, în condiţiile în care victima este minoră, ce-i drept cu discernământ şi cu răspunderi legale, însă avea sub 18 ani în momentul comiterii presupusei fapte, iar Poliţia s-a autosesizat în acest caz.
Între timp, Milcu a şi fost dat afară de la serviciu. Potrivit unui răspuns formulat pentru ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei", Comitetul Director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila l-a pus pe Milcu la dispoziţia conducerii unităţii imediat ce a fost ridicat din spital, iar acum a trecut la măsuri mai drastice.

Milcu, acuzat şi de fals

"I s-a suspendat de drept contractul de muncă în conformitate cu art. 50, lit. g, din Legea 53/2003- Codul Muncii", ne-a comunicat dr. Alina Neacşu, directorul medial al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila. Articolul legislativ invocat de reprezentanta SJU se referă la "suspendarea de drept în cazul în care salariatul este arestat preventiv, în condiţiile Codului de Procedură Penală".
Cât despre ancheta privind abuzul în serviciu, falsul material în înscrisuri oficiale şi falsul intelectual - sesizate de procurori în momentul în care au constatat că Milcu s-ar fi folosit de parafa unui medic chirurg pentru a ridica peste o sută de fiole de Dormicum din Farmacia Spitalului - s-a deschis un nou dosar de cercetare penală, însă acesta este în fază incipientă.
Reamintim că anchetatorii au arătat în materialul de urmărire penală că Milcu ar fi folosit parafa unui chirurg şi ar fi semnat în locul acestuia pentru a ridica medicaţie cu efect psihotrop, respectiv Dormicum, din Farmacia Spitalului. În timpul audierilor, doctorul respectiv a recunoscut că obişnuia să-i lase parafa lui Milcu. Ba chiar, la cererea lui Milcu, chirurgul ar fi modificat foaia de observaţie a tinerei la capitolul "Medicaţie".
Potrivit procurorului de caz: "Se dispune disjungerea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals intelectual şi se dispune continuarea cercetărilor într-o altă cauză în vederea stabilirii împrejurărilor în care au fost săvârşite faptele, identificarea autorilor faptelor şi tragerea acestora la răspundere".
Cert este că spitalul nu a dispus, până acum, alte măsuri, pentru responsabilizarea cuiva din unitate, aşteptând, deocamdată, decizia instanţei. Vom reveni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro