Mergi la conţinutul principal

Asistaţii social din Brăila au ieşit să dea zăpada. Oamenii străzii au refuzat

• după cum informează Direcţia de Asistenţă Socială, toţi cei 122 brăileni apţi de muncă, beneficiari ai venitului minim garantat, şi-au prestat orele de muncă în folosul comunităţii, fără a se “fofila” cu scutiri medicale, cum s-a întâmplat în alte oraşe • în schimb, dintre cei 100 de oameni ai străzii care au fost găzduiţi în Centrul Social în nopţile geroase, doar 30 au fost dispuşi să pună mâna pe lopată

 

Situaţia semnalată de presa centrală la Târgovişte, unde din 300 de asistaţi sociali aflaţi în evidenţele Primăriei, doar 19 s-au prezentat la dat zăpadă, restul venind cu scutiri medicale, a avut oarece asemănări şi la Brăila, chiar dacă nu ar fi fost chiar atât de gravă. Autorităţile locale susţin că nu au avut probleme cu asistaţii sociali care, potrivit legii, trebuie să presteze muncă în folosul comunităţii pentru venitul minim garantat primit de la stat. În schimb, dintre cei 100 de oameni ai străzii găzduiţi în zilele geroase la Centrul Social al Primăriei, doar vreo 30 au pus mâna pe lopată. Nicoleta Oancea, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila, ne-a declarat că, din 246 de persoane care încasează lunar un venit minim garantat, ce porneşte de la 142 de lei, 122 sunt apte de muncă.

“Toţi beneficiarii de venit minim garantat care sunt apţi de muncă s-au prezentat la activităţile repartizate. În general, au muncit la dat zăpada, sub coordonarea Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală”, ne-a informat directorul Oancea.

Beneficiarii de venit minim garantat trebuie să presteze între 72 şi 110 ore de muncă pe lună, funcţie de suma primită de la stat.

În ceea ce-i priveşte pe oamenii străzii care sunt cazaţi în Centrul Social din cartierul Vidin, în perioadele cu temperaturi foarte scăzute, dintre cele 100 de persoane aflate în această situaţie, doar 30 au dat curs obligaţiei de a presta 15 ore de muncă în folosul comunităţii. “Cei care sunt cazaţi în regim de urgenţă au această obligaţie, de a munci 15 ore pe lună. Doar 30 de persoane au făcut muncă în folosul comunităţii în luna ianuarie. Ceilalţi au refuzat, spunând că preferă să plece din centru decât să iasă la zăpadă. Ce-i drept, unii dintre ei chiar sunt bolnavi. În general, aceştia suferă de alcoolism cronic, cu bolile asociate condiţiei respective”, ne-a declarat Nicoleta Oancea.

Orele de muncă se reportează, în cazul celor care refuză să le presteze într-o lună. Potrivit directorului Direcţiei de Asistenţă Socială, există persoane în Centrul Social care au acumulat 90 de ore restanţă. Acestea mizează pe faptul că autorităţile nu au cum să le evacueze în stradă, atunci când afară sunt sub minus 10 grade Celsius. Oricum, când vremea se mai încălzeşte, cei în cauză părăsesc din proprie iniţiativă centrul de găzduire, preferând să stea în stradă, unde nu au nicio obligaţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro