Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Artă culinară la "Bella Italia"

Joi, 17 septembrie, la ora 19.00, sub numele de "Parada Gustului Italian", restaurantul-pizzerie "Bella Italia" a fost gazda unui show de gastronomie italiană. Cursul a fost ţinut de renumitul maestru în artă culinară, promotor al bucătăriei italiene în România de mai bine de 20 de ani şi vedetă de televiziune, Antonio Pasarelli. Evenimentul a debutat cu un spectacol de dans susţinut de elevi, cu vârste cuprinse între patru şi şapte ani, ai şcolii Populare de Arte "Vespasian Lungu". Dansurile au variat de la valsuri vieneze până la rumba. În continuare, carismaticul Antonio Pasarelli a prezentat publicului brăilean o serie de reţete edificatoare ale bucătăriei tradiţionale italieneşti. Ingredientele de bază au fost pastele şi orezul. "Cele mai importante avantaje ale bucătăriei italiene sunt acelea că mâncarea italiană este una gustoasă şi că se prepară extrem de repede", a ţinut să sublinieze Antonio Pasarelli. De asemenea, acesta şi-a exprimat şi opinia vizavi de bucătăria românească, considerând că principalele ei dezavantaje, comparativ cu cea italienească, sunt lipsa acută de mediatizare şi calitatea îndoielnică a celor mai multe dintre produsele româneşti.

Show-ul a fost un real succes, grădina de vară "Bella Italia" fiind arhiplină. Publicul brăilean a avut ocazia să deguste din pastele gătite pe loc de către bucătarul italian. Printre persoanele prezente s-a numărat şi primarul Aurel Simionescu, acompaniat de soţie. Evenimentul cu pricina a fost organizat de franciza Pizzeria "Bella Italia" şi Şcoala Naţională de Excelenţă în Industria Ospitalităţii "Bella Italia", cu susţinerea Unimpresa şi a Institutului de Comerţ Exterior Italian, sub egida Ambasadei Italiei la Bucureşti.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii