Mergi la conţinutul principal

"Armonifest" - maraton muzical în cinstea corului "Armonia"

Cei 140 de ani pe care i-a împlinit Corul bărbătesc "Armonia" au fost sărbătoriţi, sâmbătă, printr-un Festival coral naţional la care au participat nouă coruri. Din ţară au răspuns invitaţiei: Corala "Sf. Maria" a Centrului Cultural Mioveni, dirijor Maria Comănoiu, Corala "Armonia" a Casei de Cultură Plopeni, dirijor Cornel Mutu, Corala "Pastorala" Focşani, dirijor Dumitru Săndulachi, Corala "D. G. Chiriac" Piteşti, dirijor Georgică Paraschivescu, Corul "Caedonia" al Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, dirijor Florin Soare, Corul "Millenium" Slatina, dirijor Chirilă Alex Stanciu, şi Corul "Preludiu" Bucureşti, dirijor Voicu Enăchescu. Din Brăila au participat la festival Corul "Orfeu" al Liceului de Artă, dirijor Ştefan Lupu, şi Corala "Camerata" a Centrului de Creaţie, dirijor Paraschiva Moise.
Deschiderea festivalului a realizat-o Mircea Ciucaşu, directorul Casei de Cultură a municipiului, apoi prezentarea spectacolului a fost realizată de actriţa Emilia Mocanu. Deşi confruntarea nu a oferit premii, toţi participanţii fiind consideraţi câştigători, a existat şi un juriu din care au făcut parte: primarul Aurel Simionescu, directorul Direcţiei pentru Cultură, Ana Hărăpescu, şi maestrul Voicu Enăchescu, dirijorul Corului "Preludiu" din Bucureşti.
Festivalul a început cu evoluţia corului "Orfeu" al Liceului de Artă, apoi au urmat celelalte coruri invitate, într-un spectacol ce a durat aproape trei ore. După pauză, a intrat în scenă corul sărbătorit, "Armonia", dirijor preot Ioan Păvăloiu, manifestarea încheindu-se cu deosebita evoluţie a corului "Preludiu" din Bucureşti, dirijat de Voicu Enăchescu. Această formaţie a mai susţinut şi duminică un recital la Catedrala "Naşterea Domnului", după ce de la ora 10.00 a fost oficiată Sfânta Liturghie.
Evenimentele au fost organizate de Casa de Cultură a Municipiului şi Primăria Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro