Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Arestat si trimis in judecata pentru spargeri de peste jumatate de miliard de lei

In virsta de 21 de ani, Nicusor Florin B. - individ cu antecedente penale in minorat - a fost trimis in judecata, pentru furt calificat in paguba a trei braileni, prejudiciul total estimat depasind jumatate de miliard de lei vechi. Invinuit si in alte cauze penale, Nicusor a fost arestat preventiv in ziua de 25 august 2006, printr-o sentinta a Judecatoriei Braila.Potrivit acuzarii, primul furtisag pus pe seama invinuitului s-a petrecut anul trecut, in ziua de 24 martie. Insotit de minorul Iulian Daniel P., Nicusor B. a fortat usa unei locuinte situate la blocul E2 din Viziru III si a sustras din interior o unitate centrala de calculator, un lantisor si un inel de aur, precum si suma de 800.000 de lei. Furtisagul, spun anchetatorii, a fost posibil in urma unui "pont" oferit hotului de catre un amic. Proprietarul bunurilor sustrase solicita acum 25 de milioane de lei despagubiri.Pe 19 aprilie 2005, Nicusor B. impreuna cu acelasi individ au dat buzna intr-un apartament de pe strada Anton Pann, reusind sa sustraga, de data aceasta, 8.500 de euro, 114 milioane de lei, 700 de dolari, precum si 57 de grame bijuterii aur. Partea vatamata, vinzatoare la o taraba din Piata Halelor, s-a constituit parte civila cu suma de 500 de milioane de lei vechi. Trebuie precizat ca, si de data aceasta, hotul primise un "pont" de la un alt infractor care, la rindu-i, furase aur, lei si valuta de la aceeasi femeie.In fine, in noaptea de 11/12 martie 2006, Nicusor B. a patruns de unul singur in locuinta lui Danut D., de unde a sustras suma de 2.500 de euro, precum si aparatura electronica de aproximativ 9 milioane de lei (DVD Diginium si un aparat Playstation II marca Sony). Mare parte din paguba, inclusiv valuta, a ramas nerecuperata. Oamenii legii precizeaza ca, pe parcursul derularii anchetei, Nicusor B. a negat savirsirea faptelor, la fel ca si Iulian Daniel P., de altfel.




Categorie articol: 

Comentarii