Mergi la conţinutul principal

Arest prelungit pentru criminalul sadic de pe Danubiului

Vineri, judecătorii Tribunalului Brăila au menţinut măsura arestului preventiv pentru inculpatul Leonard Stan, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat. Cel în cauză poate formula contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Leonard Stan, în vârstă de 52 de ani, este individul care a omorât-o în bătaie pe Aglăiţa Ionescu, 47 de ani, femeia alături de care trăia. La sfârşitul anului trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus trimiterea în judecată a bărbatului care mai are în listă o infracţiune de omor, comisă în urmă cu 23 de ani. După ce a efectuat 11 ani închisoare din pedeapsă, ucigaşul a fost liberat condiţionat.
A urmat o altă crimă, în august 2015, când Leonard Stan s-a năpustit asupra femeii de lângă el, a bătut-o trei zile la rând iar aceasta nu a mai scăpat cu viaţă. Agresiunea care a adus moartea concubinei s-a produs chiar în faţa fiicei de numai 5 ani. Ucigaşul şi-a recunoscut fapta şi a spus că era supărat pe Aglăiţa, care fusese plecată câteva luni peste hotare. Oricum, în familia celor doi, băutura era la loc de frunte. După ce victima s-a întors de peste hotare şi a revenit la locuinţa comună, în iulie 2015, inculpatul a început să o ameninţe cu moartea şi să o agreseze în mod frecvent. Concubinul îi tot reproşa faptul că a plecat în străinătate însă era nemulţumit şi de faptul că femeia alături de care trăia consuma foarte mult alcool. În faţa anchetatorilor, martorii au spus că, începând cu data de 17 august, victima era îmbrăcată doar cu un tricou, stătea numai în pat, prezenta urme de lovituri şi se temea să discute cu vecinii, chiar şi în lipsa inculpatului. Inculpatul şi-a lovit concubina cu pumnii şi cu o curea din piele, cu cataramă metalică, având lungimea de 8,5 cm. În seara de 18 august, în jurul orei 21.00, victima a devenit inconştientă iar ulterior, în jurul orei 23.00, inculpatul a constatat că aceasta murise. A plecat la locuinţa unor prieteni şi le-a spus că a lovit-o pe femeie, până aceasta şi-a dat sfârşitul, iar el întenţionează să se predea. O femeie a sunat la numărul de urgenţă 112, iar inculpatul a fost depistat de o patrulă de poliţie, chiar în zona locuinţei sale, fiind dus în spatele gratiilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro