Mergi la conţinutul principal

Arena Naţională nu are nicio restricţie de a organiza competiţii la nivel european

"Nu e nicio problemă cu Arena Naţională. Acest stadion nu are nicio restricţie de a organiza competiţii de nivel european. Nu trebuie mărită capacitatea, pentru că se organizează meciuri la acest nivel inclusiv pe stadioane de 30.000 de locuri. Pe de altă parte, construidu-se în Parcul Sportiv Naţional o sală de 12.000 de locuri, patinoar, o academie de tenis, automat în proiectele respective sunt prevăzute şi locuri de parcare. Aceste parcări se vor construi, deci nu trebuie făcut nimic în plus la parcările existente", a spus Sandu.
Federaţia Română de Fotbal a depus, la 20 mai 2013, candidatura oficială a Bucureştiului pentru găzduirea de meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European din 2020, ce va fi organizat în 13 oraşe europene.
Dosarele de candidatură vor fi depuse până cel târziu la 25 aprilie 2014, iar Comitetul Executiv al UEFA va alege cele 13 oraşe în septembrie 2014.
Pachetele oferite pentru eventualele candidaturi sunt 13, 12 dintre ele cuprinzând trei meciuri din faza grupelor şi unul din optimi sau din sferturi, în timp ce un pachet include semifinalele şi finala. Fiecare ţară desemnată organizatoare poate găzdui meciuri din cadrul Euro-2020 pe un singur stadion. Federaţiile interesate pot prezenta cel mult două candidaturi, una pentru pachetul special şi una pentru pachetul obişnuit şi pot prezenta acelaşi oraş pentru cele două pachete sau două oraşe diferite. Vor fi acceptate şi candidaturi ce includ stadioane în stadiu de proiect, cu condiţia ca lucrările de construcţie să înceapă cel târziu în 2016.
În luna decembrie a anului trecut, Guvernul a decis prin hotărâre să declare de interes naţional turneul final al Campionatului European din 2020.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro