Mergi la conţinutul principal

Arbusti abia plantati, ciuntiti cu motocositoarele

Daca e sa ne luam dupa recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii, care prevad o norma de 50 metri patrati de spatiu verde pe cap de locuitor, Braila, cu cei 13 mp ai sai, sta foarte prost la acest capitol. Primaria face, totusi, un oarecare efort financiar, pentru a inmulti numarul copacilor de pe teritoriul municipiului. Cel putin pe cele doua bulevarde, Cuza si Independentei, in ultima perioada s-au plantat multi copacei tineri. Insa, dupa cum reclama brailenii iubitori de natura, tinerele vlastare sint puse in pericol chiar de angajati ai Primariei. Liviu P., unul dintre locatarii bulevardului Cuza, ne-a sesizat ca lucratorii care tund iarba cu motocositoare moderne nu tin cont de fragilitatea copacilor tineri si ii ating cu discul utilajului razuindu-le scoarta aproape de radacina, astfel incit nu se mai pot hrani cu mineralele care le sint vitale. "Am vazut in mai multe rinduri cum acesti angajati ai "Seroplant" sau ai cui or fi, nu dau doi bani pe copacii acestia abia plantati. Lor le-a trebuit citiva ani ca sa creasca pina in stadiul in care sint acum, si vine cineva si le razuieste scoarta in doua secunde si ii omoara. Si, uite-asa, la anul, Primaria o sa dea bani sa planteze altii, care or sa se usuce in citeva saptamini, iar peste vreo 10-20 de ani orasul o sa se sufoce din cauza gazelor de esapament, fiindca in prezent niste indivizi pusi sa tunda iarba omoara copacii tineri!", ne-a spus, indignat, Liviu P., aratindu-ne citiva copacei ciuntiti de lucratorii neglijenti.
Dupa cum ne-a informat viceprimarul Daniela Vasioiu, de la inceputul acestui an, municipalitatea braileana a investit 185.307 lei, pentru plantarea a 1.416 arbori si arbusti. "E foarte grav daca arbustii tineri sint pusi in pericol chiar de cei care ar trebui sa aiba grija de spatiile verzi. Voi cere sa se verifice aceste aspecte si sa se ia masuri severe impotriva celor vinovati. Oricum, din cite stiu, foarte multi arbori tineri sint pur si simplu rupti de oameni "binevoitori", la foarte scurt timp dupa ce sint plantati. Deci problema nu tine numai de angajatii Primariei ci si de gradul de civilizatie a unora dintre braileni", ne-a declarat viceprimarul Vasioiu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro