Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Arbitru lovit la un meci de handbal între copii

• incidentul a avut loc, miercuri seară, în incinta sălii de sport a Liceului cu Program Sportiv Brăila • agresorul nu a fost încă identificat de poliţişti

 

Incident grav la un meci de handbal Juniori 2. Când meciul dintre echipele masculine ale LPS Brăila şi CS Arrubium Măcin se apropia de final, unul dintre arbitri a fost lovit puternic în faţă de o persoană din public. Cu două minute înainte ca meciul să se încheie, un arbitru a eliminat un jucător, ceea ce a dus la revolta unor oameni din public. În toată agitaţia din sală, o femeie arbitru a fost lovită puternic în faţă de un necunoscut şi a căzut la pământ, plină de sânge.

La 19.45, a fost anunţat incidentul prin apel la 112. Poliţiştii brăileni s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă. Au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, însă, până joi după amiază, agresorul nu fusese identificat.

Antrenorul echipei brăilene, Viorel Alexandru, ne-a povestit că nu a mai întâlnit asemenea incident până acum. “Era un meci fără miză, diferenţa de goluri era de 7-8 goluri între cele două echipe. Cu două minute înainte de final, a fost eliminat un jucător. Atunci s-a întâmplat incidentul. O femeie arbitru a fost lovită în faţă şi am înţeles că a picat din picioare. A plecat pe picioarele ei din sală, însă s-a dus la spital, unde a rămas internată. Nu e nimic grav din câte am înţeles, dar trebuia să fie supravegheată medical. Meciul s-a oprit atunci, celălalt arbitru a făcut un raport suplimentar. Decizia în privinţa rezultatului şi a sancţiunilor va fi luată de către Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Handbal”, ne-a declarat antrenorul Viorel Alexandru.

COAUTOR ARTICOL: 



Categorie articol: 

Comentarii