Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim s-a petrecut în dimineaţa zilei de 7 mai 351 d.H., în timpul domniei împăratului creştin Constanţiu - fiul împăratului Constantin cel Mare. Potrivit cronicilor, crucea luminoasă s-a întins pe cer de la Golgota şi până la Muntele Măslinilor, pe o distanţă de nouă kilometri, strălucind în acea zi istorică mai tare decât soarele. Sfânta Cruce a rămas pe cer timp de şapte zile. Uimiţi şi înfricoşaţi totodată, locuitorii Ierusalimului au ieşit din casele lor, şi-au lăsat îndeletnicirile şi s-au îndreptat către biserici, pentru a-I aduce slavă Lui Dumnezeu.
Despre această minune, Patriarhul Chiril al Ierusalimului i-a scris o scrisoare împăratului Constanţiu, îndemnându-l să părăsească erezia ariană şi să se întoarcă la dreapta-credinţă. Erezia ariană, care nega divinitatea Lui Hristos, era pricina multor dispute teologice şi animozităţi iscate, la acea vreme, în tot Imperiul Roman. Însuşi împăratul Constanţiu era arian. Potrivit istoricului Sozomen, această minune a dus la convertirea multor păgâni şi iudei din Ierusalim şi nu numai. De asemenea, mulţi creştini arieni s-au întors la dreapta-credinţă şi I-au dat slavă Domnului Iisus Hristos.
