Mergi la conţinutul principal

Aprovizionarea farmaciilor, reluata dupa scumpirea medicamentelor

Aceasta aliniere a preturilor la cursul valutar este apreciata de farmacisti, care spera ca in acest fel vor avea castiguri care sa le permita sa suporte mai usor efectele crizei economice. "Majorarea asta trebuia facuta de multa vreme, pentru ca euro a luat-o razna si pentru ca toate produsele de import se platesc in euro. Trebuia facuta alinierea preturilor. S-au scumpit si medicamentele romanesti, pentru ca este un carusel de scumpiri, la combustibili, la energie, care automat se regasesc in preturi. Pentru noi, ca farmacii, mare lucru nu s-a facut in sens financiar. Este vorba de adaosul comercial, care este procent dintr-o valoare si cu cat valoarea este mai mare, si adaosul este mai mare, astfel incat sa speram ca vom fi mai relaxati privind castigul, sa putem suporta mai usor situatia actuala", ne-a declarat Profira Constantinoiu, diriginte al farmaciei "Iris". Recalcularea pretului vizeaza aproximativ 5.000 de produse, inclusiv pe cele compensate in proportie de 50 si 90 la suta. La produsele incluse in programele nationale de sanatate, majorarile vor fi suportate de stat. Bolnavii sunt nevoiti sa cumpere la preturi majorate medicamentele antiinflamatorii, cele pentru boli cardiovasculare ori pentru tratarea colesterolului marit si cele contra hipertensiunii. "Nu am avut reactii violente din partea clientilor, nici nu au trecut multe zile. Abia duminica s-a schimbat lista de preturi. Intr-un fel, s-a facut o pregatire psihologica, pentru ca se vorbea de mai multa vreme de aceasta aliniere a preturilor", a spus Profira Constantinoiu. Ministerul Sanatatii Publice va deconta de acum medicamentele furnizate de distribuitori la un curs de 4,06 lei pentru un euro. Pana la 1 februarie, cursul a fost de 3,63 lei pentru un euro, motiv pentru care distribuitorii de medicamente au intrerupt livrarile, avand pierderi de zeci de milioane de euro. "Aprovizionarea cu medicamente nu este inca optima, este blocata pentru aproape jumatate din medicamente", a mai precizat sursa citata.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro