Mergi la conţinutul principal

Apropiat al lui "Dani Haret", trimis în judecată pentru pescuit electric

Marinar de profesie, Daniel Marian Lungu, zis "Budulai", 35 de ani, apropiat al grupării Buricea din Brăiliţa, a fost trimis, ieri, în judecată, pentru pescuit electric, infracţiune prevăzută de art. 65 din OUG nr. 23/2008. Lungu, despre care anchetatorii afirmaseră că va fi cercetat penal pentru mărturie mincinoasă, este acuzat că, împreună cu individ rămas până la ora actuală neidentificat, a pescuit 55 kg de somn cu ajutorul unui dispozitiv electric. El nu numai că a negat acuzaţiile, dar a afirmat că poliţiştii i-ar fi pus în barcă dispozitivul, ca să-i facă dosar penal. Trebuie precizat faptul că în momentul în care a fost depistat, "Budulai" se afla cu barca împrumutată de la Daniel Haret, care i-o dăduse "ca să ducă mâncare angajaţilor din Insulă".

Pe 26 august 2008, lucrători din cadrul IJPF Brăila au depistat doi indivizi în zona km. fluvial 204 (pe raza comunei Gropeni) care, la apariţia poliţiştilor, au tras barca la mal şi au abandonat-o, apoi au fugit către smârcurile din zonă. Unul dintre fugari avea în mână un aparat electric, celălalt un acumulator. Cel cu acumulatorul a strigat către celălalt "fugi Mitică" şi a renunţat să mai alerge, fiind identificat în persoana lui Daniel Marian Lungu, zis "Budulai". În barcă, au fost găsite 15 bucăţi somn, în greutate totală de 55 de kg, încă o baterie, un topor, o cange, 4 saci de rafie. Lungu a declarat că a cumpărat peştele de la persoane necunoscute pentru că urma să-şi serbeze ziua onomastică. Cât despre obiectele găsite asupra lui, a declarat că nu-i aparţin şi că, de fapt, poliţiştii au fost cei care "au adus aparatul electric şi acumulatorul auto, din ambarcaţiunea lor". Cât despre celălalt acumulator, învinuitul a declarat că-l avea pentru iluminat, refuzând, totodată, testul cu detectorul de minciuni. Oamenii legii au disjuns cercetările, pentru identificarea persoanei care l-a însoţit pe Daniel Lungu, în ziua în care a fost depistat de angajaţii Poliţiei de Frontieră.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro