Mergi la conţinutul principal

Aproape 2 milioane de lei, amenzi pentru munca la negru

Inspectorii de muncă brăileni au pus şi în 2013 accent pe combaterea uneia dintre cele mai des întâlnite forme de fraudă fiscală: munca la negru. O dovedesc rezultatele aferente anului abia încheiat, date centralizate în raportul anual de activitate al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), în oglindă cu statisticile anului 2012. "Campania privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată a constituit în anul 2013 şi va constitui principalul obiectiv al Inspectoratului Teritorial de Muncă, în concordanţă cu acţiunile prevăzute în Planul Naţional de acţiune pentru implementarea strategiei privind reducerea incidenţei acestui fenomen. Atât prin controalele preventive efectuate prin programarea unităţilor săptămânal, pe domenii de activitate, cât şi cu ocazia campaniilor dispuse de către Inspecţia Muncii, s-a avut în vederea acoperirea unei arii cât mai extinse de angajatori, urmărindu-se permanent depistarea, identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată", ne-a declarat inspectorul şef al ITM Brăila, Dumitru Văduva. Sursa citată a arătat că, pe întreg parcursul anului trecut, echipele de inspectori au controlat aproape 2.130 de angenţi economici din aproape toate domeniile de activitate, ocazie cu care au fost descoperiţi 128 de angajatori care foloseau munca nedeclarată a 290 persoane, din care 37 erau femei şi doi erau minori. "Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale angajatorilor care nu respectau prevederile legale, în valoare totală de 1,935 milioane lei şi s-au dispus măsuri obligatorii de încheiere în formă scrisă de contracte individuale de muncă pentru toate persoanele depistate, de înregistrare la ITM Brăila a acestor contracte, precum şi de întocmire şi depunere a documentelor de plată lunară a salariilor", a precizat inspectorul şef al ITM Brăila. Cu termen de comparaţie, în 2012 au fost descoperiţi 132 de angajatori care primeau la muncă fără a întocmi formele legale de angajare un număr de 302 persoane, valoarea amenzilor aferente pentru muncă la negru fiind de 1,922 milioane lei. 

"Au fost sancţionate contravenţional şi 24 persoane fizice, care au refuzat să furnizeze informaţii despre angajatorul în beneficiul căruia desfăşura activitate, cu amenzi în valoare totală de 12.000 lei", a mai spus Văduva. În completare, acesta a precizat că în cazul a trei angajatori au fost sesizate organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de primire la muncă a mai mult de cinci persoane fără încheierea contractelor individuale de muncă, (1 angajator în domeniul construcţii - şapte persoane) respectiv, pentru infracţiunea prevăzută la art. 265 alin.1 din Codul Muncii adică încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau nerespectarea regimului de muncă al minorilor (doi angajatori din domeniile comerţ şi creşterea animalelor - doi minori).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro