Mergi la conţinutul principal

Aproape 16.000 de salariaţi au ales deja cui să doneze 2% din impozitul pe venit

• este vorba de completarea declaraţiei fiscale 230 care permite contribuabililor persoane fizice să nominalizeze ONG-urile care să primească acestă cotă de 2% • brăilenii care vor să direcţioneze cu dedicaţie aceşti bani mai au timp până joi, 25 mai, să depună formularele fiscale speciale  

 

Tot mai mulţi brăileni şi-au făcut o obişnuinţă ca anual să direcţioneze după cum le dictează conştiinţa sau interesul o parte din impozitul pe venit.

Potrivit Codului Fiscal, orice contribuabil poate dispune direcţionarea a 2% din impozitul pe venit, plătit oricum statului, către orice organizaţie nonprofit doreşte, fie ea asociaţie, fundaţie sau unitate de cult. Pentru aceasta trebuie să completeze două formulare speciale, în funcţie de veniturile pe care le realizează, şi să le depună apoi la organul fiscal. Practic, în acest fel, contribuabilii transmit statului modul în care doresc să fie cheltuită o parte din impozitul pe venit pe care oricum îl plăteau şi asupra cheltuirii căruia nu aveau înainte niciun control. De câţiva ani ei pot alege un anumit ONG, organizaţie nonprofit sau unitate de cult, în contul căreia să intre cei 2% din propriul impozit pe venit, fie el din salarii ori din alte activităţi. În cazul celor care obţin venituri doar din salarii, direcţionarea se face prin completarea formularului fiscal 230 disponibil pentru a fi descărcat de pe pagina web a ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) unde contribuabilul menţionează în clar numele şi contul bancar al organizaţiei sau fundaţiei alese. Pentru cei care obţin venituri în afara salariului, formularul fiscal pe care trebuie să-l completeze în acelaşi scop este Declaraţia 200 privind veniturile realizate din România, unde, la fel, trebuie să menţioneze destinatarul cotei sale din impozitul pe venit.

Cele mai recente date cu privire la depunerea Formularului 230, furnizate de către AJFP (Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice) Brăila, arată că, până acum, au fost înregistrate 15.970 de cereri în acest sens. Raportat la numărul total de formulare depuse anul trecut (33.128 de declaraţii 230), rezultă că până în prezent cam jumătate dintre salariaţii care au direcţionat în 2016 cota de impozit au făcut acest pas şi în 2017. Oricum mai au la dispoziţie încă 3 săptămâni pentru a face acest demers, cunoscut fiind faptul că joi, 25 mai este data limită până la care se pot depune respectivele formulare.

Ca o completare, anul trecut cele 33.128 de F230 depuse la Fiscul local au vizat cumulat o sumă totală de aproape 2,3 milioane lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro