Mergi la conţinutul principal

Apometre inteligente la toate asociaţiile de proprietari din Brăila

• CUP “Dunărea” a reuşit să finalizeze schimbarea vechilor apometre cu unele de ultimă generaţie la blocurile din oraş • totodată, compania s-a axat pe eliminarea consumatorilor în sistem pauşal • astfel, din 2016 şi până în prezent, numărul acestora a scăzut de la 6.000 la 2.000 • au fost schimbate apometrele şi la multe case din municipiu • în total, în Brăila s-au montat 10.375 contoare inteligente, care au făcut ca gradul de facturare a apei potabile să crescă cu 10% • în localităţile învecinate s-au pus alte 2826 contoare noi • în total, CUP “Dunărea” a achiziţionat 30.000 de apometre inteligente, pe care speră să le finalizeze de montat pe parcursul anului viitor

 

În încercarea de a elimina pe cât posibil pierderile comerciale, adică furturile de pe reţea, dar şi pierderile tehnice cauzate de conductele şi racordurile vechi, Compania de Utilităţi Publice “Dunărea” Brăila a demarat, la sfârşitul anului 2016, o amplă acţiune de înlocuire a apometrelor clasice cu apometre inteligente, cu citire la distanţă. Până în prezent, din cele 30.000 de apometre de ultimă generaţie achiziţionate, au fost montate 13.201, din care 10.375 în municipiu, iar restul în localităţile limitrofe - Vărsătura, Chiscani, Lacu Sărat, Cazasu, Baldovineşti şi Pietroiu. Pe lângă apometre, au fost achiziţionate şi 3.000 de cămine noi, din PVC, pentru a fi folosite la consumatorii care nu aveau un cămin corespunzător. Conducerea CUP “Dunărea” preconizează că în 2019 va reuşi să finalizeze montarea tuturor contoarelor noi, sau cel puţin să se apropie de final. “Dacă apelam la alte firme, probabil că operaţiunea era mult mai avansată. Am preferat, însă, să le montăm cu angajaţii noştri, pentru a economisi bani. Manopera pentru montarea unui cămin, cu apometru nou, poate ajunge la 400 de lei, deci cheltuielile ar fi fost substanţiale dacă am fi angajat o firmă să facă acest serviciu. Pe de altă parte, lucrând cu angajaţii noştri, am avut un ritm mai lent, deoarece a trebuit să acoperim şi alte operaţiuni. De exemplu, anul acesta s-a lucrat la înlocuirea unor conducte de apă şi canalizare pe străzi din cartierele Chercea şi Lacu Dulce care au fost prinse în programul de asfaltare. La solicitarea proprietarului nostru, adică a Primăriei şi Consiliului Local Municipal, am rezolvat problema reţelelor de utilităţi pe străzile respective, astfel încât după ce se face asfaltarea să nu mai fie nevoie să intervenim pentru remedierea unor eventuale avarii. Conductele noi au fost montate pe cheltuiala companiei şi cu forţe proprii”, ne-a explicat Silviu Mangiurea, directorul CUP “Dunărea”.

Înlocuirile de apometre s-au făcut în primul rând la asociaţiile de proprietari, astfel încât, la ora actuală, toate blocurile din municipiu au contoare inteligente cu transmitere a datelor la distanţă şi cu o precizie foarte mare. Potrivit directorului Mangiurea, acestea sunt capabile să înregistreze debite foarte mici, cum ar fi o picătură de apă scursă odată la 4 secunde. În acest fel, CUP “Dunărea”  are avantajul că facturează toată apa consumată de abonaţi. De cealaltă parte a “baricadei”, abonaţii care nu îşi înlocuiesc robinetele defecte vor avea surpriza că facturile pe care le au de plătit sunt mai mari decât cele dinainte de montarea noilor apometre.

Un alt segment de consumatori pe care s-au axat cu prioritate cei de la CUP “Dunărea” pentru montarea de apometre inteligente au fost cei din sistemul pauşal. Astfel, dacă la sfârşitul anului 2016 existau în municipiul Brăila 6.000 de consumatori care nu aveau apometru şi plăteau în sistem pauşal, în prezent mai sunt doar 2.000. “Am acţionat în primul rând pe zona pauşalului, pentru că aici înregistram pierderi foarte mari. Se ştie că în anotimpul rece mulţi consumatori din sistemul pauşal preferă să îşi lase canalul din curte să curgă permanent ca să nu îngheţe, în loc să îl izoleze corespunzător. De aici rezultă o pierdere foarte mare de apă. Evident că, după montarea apometrului, consumatorul respectiv nu îşi mai permite o astfel de risipă. Am reuşit deja să contorizăm 4.000 de consumatori din pauşal, deşi nu a fost întotdeauna uşor. Unii dintre ei au opus rezistenţă, au fost situaţii când a trebuit să mergem cu Poliţia pentru a putea să montăm contoare”, ne-a informat directorul Mangiurea.

După ce la toate asociaţiile de proprietari au fost puse apometre inteligente şi după ce s-au eliminat din sistemul pauşal 4.000 de consumatori, încasările CUP “Dunărea” au crescut semnificativ. Astfel, la nivel de municipiu, producţia facturată este cu 10% mai mare decât înainte de a se lua aceste măsuri.

În ceea ce priveşte localităţile învecinate cu municipiul unde s-au pus apometre inteligente, Vărsătura a avut prioritate, deoarece aici erau pierderi comerciale şi tehnice foarte mari. Pierderile comerciale erau cauzate de consumatorii racordaţi ilegal la conducta principală, asta în contextul în care în zonă se practică legumicultura în sistem intensiv, astfel că există multe solarii mari consumatoare de apă. “În Vărsătura s-a refăcut toată reţeaua de apă şi au fost montate 405 de cămine noi, cu contoarele aferente. Au fost eliminate, de asemenea, multe racorduri ilegale. Noile contoare au fost puse în funcţiune în luna noiembrie şi deja se constată o reducere cu 60% a pierderilor tehnice şi comerciale”, ne-a declarat directorul Silviu Mangiurea.

Pentru achiziţionarea celor 30.000 de contoare inteligente şi a celor 3.000 de cămine noi a fost investită suma de 3,12 milioane euro. Banii au provenit din economiile făcute la implementarea Programului Operaţional Sectorial de Mediu prin care s-au extins reţelele de apă şi canalizare în municipiul şi judeţul Brăila, în perioada 2010 - 2015.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro