Mergi la conţinutul principal

Aoleu, cât aş râde să nu fie reales nen-tu Stancu!

La primărie va fi tot un pesedist, cum am zis mai sus, însă treaba nu e pe deplin lămurită, întrucât dl. Simionescu se codeşte ca o fată mare, gândindu-se dacă să mai candideze sau nu pentru un nou mandat. Părerea mea este că Aurel Simionescu va candida, căci odată ce ai simţit gustul puterii, te mai ridici de la masă doar dacă eşti prost sau retardat. În plus, cei de la USL Brăila nici nu au (cel puţin în moment) un candidat mai bine cotat în preferinţele electoratului decât Simionescu.

În sfârşit, e treaba USL Brăila cu cine se va aventura în lupta electorală din 2012. Eu m-aş opri acum puţin la nen-tu Bunea Stancu, care pot să jur că deja se vede preşedinte de CJ pentru încă patru ani. Şi e logic să fie aşa, ţinând cont că, în judeţul Brăila, PSD se află de 20 de ani la putere, iar USL stă destul de bine în sondaje aproape în toată ţara, situându-se, după cum zic unii pe la televizor, undeva la 60%-65%. Aşadar, sunt create toate premisele pentru ca Stancu să câştige Consiliul Judeţean în vara lui 2012.

Tocmai această siguranţă care i-a năpădit pe conducătorii USL din Brăila mă face pe mine să fiu cumva rezervat în privinţa şanselor mari de izbândă ale lui Bunea Stancu. Cred că dacă va fi ca Bunea Stancu să câştige şi al treilea mandat la CJ, o va face cu un scor strâns, nicidecum cu 70%, după cum se vorbeşte pe holurile PSD Brăila. Mai mult, pun pariu că Stancu va lua un procent mai mic decât candidatul USL la Primăria Brăila. Asta înseamnă că vor fi destui brăileni care vor merge pe mâna candidatului USL pentru primărie, dar vor refuza să voteze omul propus de USL pentru CJ.

Recunosc că aş râde cel puţin 9 săptămâni şi jumătate (alături de Kim Basinger, desigur!) dacă dl. Bunea Stancu va pierde alegerile pentru CJ. Nu că ar fi alţi candidaţi mai breji decât Stancu, dar eu aş vrea să fiu acolo când se vor anunţa rezultatele, iar Stancu va afla că altcineva a câştigat, că el a căzut pe locul 2 (sau 3, după caz). Cred că i-aş face poze cu 1 milion de aparate foto, să fiu sigur că prind toate grimasele, încruntările şi spaimele lui Bunea Stancu. După care, de ce să nu fiu sincer, m-aş duce la Bunea Stancu, ca orice reporter care se respectă, şi l-aş întreba franc, încercând să mă lipesc de o exclusivitate: "Felicitări, domnule preşedinte. Unde anume veţi sărbători victoria?"

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro