Mergi la conţinutul principal
Proprietari cu arici în buzunare

Anveloparea blocurilor, misiune imposibilă

* subiectul a fost repus pe tapet recent, cu ocazia vizitei la Brăila a primarului Sectorului 3 București, Robert Negoiță * în cadrul unei conferințe de presă comună cu autoritățile brăilene, acesta a vorbit despre reușitele sale privind anveloparea blocurilor cu fonduri europene, exemplificând cu cifre * în context, primarul Marian Dragomir s-a arătat deschis pentru un asemenea proiect, cu condiția ca și asociațiile de proprietari să fie de acord să contribuie cu sumele necesare * autoritățile brăilene au mai încercat să acceseze fonduri, în anii trecuți, însă proiectele n-ar fi fost duse la capăt tocmai din cauza reticenței asociațiilor * ar mai putea fi făcută o încercare în noul exercițiu financiar european, însă deocamdată nu se știu condițiile în care se vor acorda banii * între timp, mulți proprietari și-au făcut termoizolații pe banii lor, fiecare cum s-a priceput, iar asta se vede în aspectul haotic al blocurilor din municipiu

 

La Brăila, anveloparea termică a blocurilor pe bani europeni pare a fi un proiect imposibil. Discuții pe marginea acestui subiect au mai fost în ultimul deceniu, dar nu s-a concretizat nimic, autoritățile locale spunând la vremea respectivă că membrii asociațiilor de proprietari n-au fost de acord să contribuie cu anumite sume de bani, pe lângă fondurile europene. Din acest motiv, anvelopările nu s-au făcut în regim integral, ca în alte orașe, unde blocurile au toată fațada termoizolată și tencuită unitar, cu aceleași materiale, de sus până jos. La Brăila, fiecare proprietar a făcut termoizolația după propriile posibilități, astfel că multe fațade arată foarte urât.

Subiectul privind anveloparea blocurilor cu bani de la UE a fost readus recent în atenția publică, în contextul vizitei la Brăila a lui Robert Negoiță, primarului Sectorului 3, unde chiar s-a reușit un astfel de proiect. În cadrul unei conferințe de presă comune, edilul-șef Marian Dragomir a afirmat că municipalitatea brăileană este deschisă către dialog cu asociațiile de proprietari pentru anveloparea integrală a blocurilor. Acesta a punctat totuși că la Brăila au mai existat astfel de încercări, numai că la acea vreme asociațiile de proprietari ar fi fost reticente la astfel de investiții, deoarece și proprietarii apartamentelor trebuia să contribuie cu bani, pe lângă fondurile alocate de la Uniunea Europeană și bugetul local. La rândul său, Robert Negoiță a spus că și în sectorul său au fost asociații reticiente, chiar dacă la București oamenii au alte posibilități financiare, dar că, per total, s-a găsit înțelegere, astfel că proiectele au putut fi realizate.

”Chiar am discutat și sper că va exista acea cărare. Domnul primar chiar s-a implicat în chestiunea asta. Dar nu se poate face fără asociațiile de proprietari. Dacă asociațiile de proprietari nu își doresc acest demers și nu semnează documentația necesară... Să știți că și noi în București avem probleme cu anumite asociații de proprietari care pur și simplu nu își doresc. Înțeleg că există această reticență în Brăila. Dar fără asociațiile de proprietari, cu toată implicarea primarului nu se poate realiza acest obiectiv. Am credința că domnul primar va reuși. Chiar dacă nu este ușor și există ceva diferențe în București și Brăila. Nu este normal să nu vedem acea diferență. Este o diferență de putere de cumpărare între București și Brăila. Cinci lei în București se văd diferit. Și nu e deloc o aroganță. Da. Trebuie să ne raportăm la o realitate corectă (...) Deci noi, în proporție de 70% din ceea ce am făcut, a fost cu bani europeni”, declara, luna trecută, la Brăila, Robert Negoiță. Este vorba despre o anvelopare integrală a blocurilor, cu acoperiș nou, geamuri termopan, inclusiv la spațiile comune și la casa scării.

 

Încă nu se știe în ce condiții va aloca banii UE, în următorul exercițiu financiar

Din păcate, însă, de la declarațiile de presă până la realitatea de pe teren e cale lungă. După ce primarul Marian Dragomir și-a arătat disponibilitatea de a sprijini asociațiile de proprietari să se înscrie în program, invitându-i chiar și la discuții pe acest subiect, redactorii ”Obiectiv” au încercat să afle mai multe despre condițiile unei astfel de finanțări. Din primele informații reiese că deocamdată totul e la nivel ”ipotetic”, deoarece încă nu se cunosc condițiile de alocare a banilor în următorul exercițiu financiar, cel valabil pentru perioada 2021 - 2027. ”În acest moment se lucrează la ghid, Programul Operațional. Ce va fi nu știu. Vorbim de perioada 2021-2027 și nu avem cum să știm pentru că abia acum suntem în consultare cu Comisia Europeană sau Agenția pentru Dezvoltare Regională. Vor exista finanțări pentru eficientizare energetică în perioada 2021-2017, dar nu știm condițiile încă, ne-a declarat  Iuliana Neagu, directorul Direcției Strategii, Proiecte, Programe de Dezvoltare, Relații Internaționale (DSPPDRI), din cadrul Primăriei Brăila. În ceea ce privește capitala, unde edilul-șef al Sectorului 3 a reușit anveloparea termică a aproximativ 1500 de blocuri cu fonduri europene, conducerea DSPPDRI Brăila ne-a dat de înțeles că Brăila nu-i ca București, capitala având mult mai multe avantaje privind finanțarea. ”București are și alt Program Operațional. București nu mai e în regiuni mai puțin dezvoltate, ci o regiune dezvoltată, au alte condiții și din câte știu eu sunt foarte multe pe banii Consiliului Local, nu știu dacă sunt făcute cu fonduri europene”, a mai afirmat directorul din cadrul Primăriei Brăila. În plus, sursa citată mai susține că la Brăila este și o altă adresabilitate din partea asociațiilor de locatari unde există reticență: ”Pe perioada anterioară, nu a venit nicio asociație de proprietari cu toate documentele astfel încât să putem depune proiecte.”

 

Președinte asociație : ”Noi am fost de acord, încă de acum 10 ani..”

Contactați telefonic și întrebați dacă ar fi de acord cu anveloparea blocurilor, susținută în mare parte din fonduri europene, mai mulți președinți ai asociațiilor de locatari din Brăila au răspuns afirmativ. De altfel, subiectul este binecunoscut și în rândul lor, de mai bine de un deceniu, dar recunosc că totul a fost incert, doar la nivel de ”o să...” , fără ceva concret. Între timp, mulți dintre proprietarii apartamentelor au suportat investițiile din banii lor pentru a-și eficientiza energetic locuințele, iar un exemplu este și asociația de proprietari numărul 433, unde majoritatea locuințelor au fost deja anvelopate termic din banii proprietarilor, după cum ne-a declarat chiar președintele de asociație.” Noi am fost de acord, încă de acum 10 ani, că de atunci se tot vorbește de anvelopare, chiar mai bine de 10 ani, știu că am fost și m-am interesat, dar atunci nu se pusese în plan. A fost o discuție unde s-a vorbit despre cât să plătim noi ca proprietari și cât să suporte Primăria diferența, sau fondurile europene. La București am înțeles că s-a făcut. La noi între timp, cam 80-85% din proprietarii din blocul nostru și-au făcut anvelopare pe banii lor, inclusiv eu. E normal, facem până la urmă o investiție pentru noi, ca vara să o suportăm mai bine și iarna la fel”, ne-a spus președintele asociației 433 din Brăila.

Întrebat cât de realist i se pare acest obiectiv la Brăila privind anveloparea blocurilor pe bani europeni, acesta a recunoscut că ar fi mai mult decât necesară, dar când e vorba de bani, puțină lume se și înghesuie să contribuie. ”Am încercat să mai strâng niște bani pentru a zugrăvi scara, că era nevoie, dar dacă le oprești 10 lei, îți sare lumea în cap și n-ai cum să faci fără bani. Fără bani nu faci nimic. Nu știu ce se întâmplă la alte blocuri, dar la noi așa merg lucrurile. Asta e a treia lună când am cotizat cu câte 20 de lei ca să punem termopane la casa scării, dar trebuie să am mai mult de 50% din proprietari de acord, am făcut tabel tot, să văd acum. Eu mi-aș dori ca până la iarnă să fie totul gata”, a mai adăugat sursa citată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro