Mergi la conţinutul principal

Antrenor brăilean de karate, pe podium

• Daniel Mihai a fost desemnat al treilea antrenor din România în 2019, de Federaţia Română de Karate Tradiţional • antrenorul clubului Arashi-do Brăila a primit şi confirmarea urcării în grad: are 3 dan

 

Pentru rezultatele deosebite obţinute de sportivii clubului de karate tradiţional Arashi-do Brăila în sezonul competiţional 2019, Daniel Mihai a fost desemnat ca fiind al treilea în topul antrenorilor Federaţiei Române de Karate Tradiţional ((FRKT) din România. Diploma i-a fost înmânată antrenorului cu prilejul stagiului de pregătire pentru instructori care a avut loc în perioada 16-19 ianuarie la Poiana Braşov.

“Am avut un stagiu de pregătire la Poiana Braşov la care au venit toţi antrenorii din ţară, am aflat noile reguli din arbitraj. Au fost în jur de 50 de participanţi. Cu acest prilej am primit şi diploma cu locul al treilea în topul antrenorilor Federaţiei Române de Karate Tradiţional. Ca recompensă pentru rezultatele foarte bune obţinute în concursurile naţionale şi internaţionale în 2019. De asemenea, în decembrie anul trecut au dat examenele şi acum am primit diploma care atestă urcarea în grad, acum am 3 dan. Sunt foarte fericit şi sper ca şi în 2020 să mergem pe aceeaşi linie a performanţelor. Pe 20 februarie încep competiţiile oficiale, primele fiind etapele de zonă ale Campionatelor Naţionale de karate tradiţional unde trebuie să confirmăm că merităm să ajungem să ne luptăm pentru medalii în fazele finale”, ne-a declarat antrenorul Daniel Mihai.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro